Șantierul Naval Orșova a trecut pe pierdere la 2021. Compania așteaptă milioane de euro din contractele semnate în Olanda

Șantierul Naval Orșova a trecut pe pierdere la 2021. Compania așteaptă milioane de euro din contractele semnate în Olanda
scris 28 feb 2022

Societate care a semnat recent contracte pentru livrarea de nave fluviale pentru companii olandeze, Șantierul Naval Orșova, a realizat anul trecut o cifră de afaceri netă de 74,40 milioane lei, în creștere cu 4,06% față de cea din 2020, însă a raportat pierderi.

Șantierul Naval Orșova (SNO) a obținut în 2021 venituri totale de 75,53 milioane lei, cu 2,54% mai mari decât cele de 73,66 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile totale au crescut cu 9,34%, la 75,02 milioane lei, de la 68,61 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, societatea a obținut un rezultat net negativ de aproximativ 154.000 de lei, în oglindă față de profitul net de 4,65 milioane lei lei din 2020. Compania a anunțat la începutul anului în secvență scurtă semnarea unor contracte cu valoare însumată de peste 10 milioane euro pentru livrarea de nave fluviale în Olanda, comenzi realizate de companiile Gebr.De Jonge Shipbuilding Services și Rensen-Driessen Shipbuilding

Compa își majorează cu 30% profitul net în 2021, depășind anul-șoc al pandemiei CITEȘTE ȘI Compa își majorează cu 30% profitul net în 2021, depășind anul-șoc al pandemiei

La data de 31 decembrie 2021, activele totale ale companiei erau de 103,60 milioane lei, cu 5,00% mai mici decât de cele de 109,05 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 27,65%, la 14,84 milioane lei, de la 11,68 milioane lei.

Șantierul Naval Orșova, companie controlată de SIF-uri (cea mai mare deținere, marginal sub 50%, o are Transilvania Investments (TRANSI), este listată la cota Bursei de Valori București unde reacția este negativă și la orele prânzului cotația cădea cu 8,40%, până la prețul de 5,45 lei/acțiune, care ar conferi societății o capitalizare de piață de 62,25 milioane lei (12,58 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
santierul naval orsova
sif transilvania
bvb
bursa
olanda