Bursele de valori se îndreaptă spre o nouă săptămână agitată, în timp ce investitorii urmăresc situația din Ucraina și continuă să își ajusteze portofoliile înaintea creșterii ratelor dobânzii de către Rezerva Federală a Statelor Unite, transmite CNBC, preluată de News.ro.
Acțiunile au fluctuat între creștere și scădere în ultima săptămână, Dow Jones Industrial Average înregistrând joi cea mai proastă zi a anului.

Cei trei indici major din SUA au scăzut pe ansamblul săptămânii, indicele Dow cu 1,9%, Nasdaq cu 1,7% și S&P 500 cu 1,6%.
Energia, serviciile de comunicații și finanțele au fost sectoarele cu cele mai proaste performanțe în această săptămână.

Companii între care Macy's și Home Depot își vor publica rezultatele trimestriale săptămâna viitoare, urmând ca autoritățile să publice o serie de rapoarte economice, inclusiv date privind bunurile de folosință îndelungată, cheltuielile de consum și inflația.
”Poate că cea mai mare problemă [pentru piață] săptămâna viitoare este de natură tehnică”, a spus Jim Paulsen, strateg șef de investiții la The Leuthold Group.

Piața a continuat să fluctueze odată cu evoluțiile din jurul amenințării Rusiei de a invada Ucraina și a desfășurării de forțe rusești de-a lungul graniței cu Ucraina.
”Problema cu Rusia, care este jocul final? S-ar putea să continue pentru totdeauna... Când te uiți în viitor, lucrul care va schimba acest lucru este dacă vor intra sau va avea loc o retragere totală și ce va aduce o retragere”, a spus Paulsen.
El a spus că acțiunile păreau pregătite să revină pe creștere înainte ca amenințarea Rusiei împotriva Ucrainei să înceapă să influențeze piața.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, S&P 500 a încercat să revină la 4.600 de puncte, după ce a atins un minim de 4.222 de puncte pe 24 ianuarie.
”Se întâmpla asta în ciuda tuturor lucrurilor legate de Fed și a inflației. Piața a fost în regulă. Rusia a doborât totul”, a spus Paulsen.