Purcari, majorare cu 10% a afacerilor trimestriale, dar profit net mai mic. Producătorul de vinuri reclamă impactul măsurilor luate la București și Chișinău pentru închideri ale unor sectoare din economie

Purcari, majorare cu 10% a afacerilor trimestriale, dar profit net mai mic. Producătorul de vinuri reclamă impactul măsurilor luate la București și Chișinău pentru închideri ale unor sectoare din economie

Sursa foto: Olga Dobrikova / dreamstime.com

scris 15 mai 2020

Deși și-a majorat vânzările, inclusiv pe brandul premium de bază, Purcari Wineries a raportat în primele 3 luni ale anului un câștig net cu 7% mai mic decât la T1 2019. Reducere de 10% a datoriilor.

Purcari Wineries (WINE), ultimul nume major care s-a listat la cota Bursei de Valori București, a realizat în primul trimestru vânzări de 46,36 milioane lei, în avans cu 9,80% față de cele de 42,22 milioane lei din perioada similară a anului trecut, iar costul acestor vânzări a urcat într-o dinamică mai mică, +3,45%, la 22,77 milioane lei, de la 22,01 milioane lei. De asemenea, conform raportării trimestriale, „grupul a demonstrat un bun control la nivelul costurilor General Administrative si Comerciale, în creștere cu 5%, ajutat de disciplina generală a costurilor și procesul de reducere a cheltuielilor, inițiat pentru combaterea efectului negativ al pandemiei de Covid-19.”

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, profitul din exploatare s-a majorat cu 18,03%, la 14,07 milioane lei, de la 11,92 milioane lei, în contextul unei robusteți a mărcii Purcari, cu o creștere anualizată de 29% și a vinurilor Ceptura cu o dinamică de 31%. Totuși, sunt rezultate care nu s-au regăsit la nivelul profitului net. Acesta a scăzut cu 7,38%, la 8,03 milioane lei, de la 8,67 milioane lei.

EXCLUSIV Listarea anul acesta a Hidroelectrica - compromisă din cauza COVID-19 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Listarea anul acesta a Hidroelectrica - compromisă din cauza COVID-19

Compania reclamă șocul epidemiei cu noul coronavirus și măsurile de răspuns luate la București și Chișinău și care au blocat sectoare întregi de economie până la data de 15 mai. Efectul s-a resimțit în „întreruperea operațiunilor comerciale și a activității economice în țările în care Grupul operează, cu un impact în cascadă atât asupra lanțurilor de aprovizionare, cât și de distribuție”, precum și în „perturbari semnificative pentru intreprinderile din anumite sectoare din România și Moldova”.

La data de 31 martie, activele totale ale Purcari erau de 341,07 milioane lei, cu 3,70% mai mici decât cele de 354,18 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 10,52%, la 158,29 milioane lei, de la 176,91 milioane lei.

În cadrul ofertei publice de listare din februarie 2018, dar și ulterior acesteia, Purcari, societate care îl are ca cel mai important acționar pe omul de afaceri Victor Bostan, a atras în acționariatul său dispersat mai mulți jucători instituționali precum canadienii de la Fiera Capital (fosta Charlemagne Capital), cehii de la Conseq, Franklin Templeton Investment Funds, Pavăl Holding deținută de fondatorii Dedeman și din Suedia fondul East Capital, dar și SEB SICAV, administrat de divizia de piețe de capital a grupului celebrei familii de bancheri Wallenberg. La ultimul preț de închidere de pe bursă, de 20,20 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 404,00 milioane lei (83,51 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
bvb
bursa
fiera capital
seb
east capital
paval holding
franklin tenpleton
conseq