Producătorul de componente Compa Sibiu, scădere cu 14% a profitului net la 9 luni. Investiții în robotizare după reclamația că dezvoltarea industriei a generat o lipsă acută de forță de muncă

Producătorul de componente Compa Sibiu, scădere cu 14% a profitului net la 9 luni. Investiții în robotizare după reclamația că dezvoltarea industriei a generat o lipsă acută de forță de muncă
scris 18 nov 2019

Pe fondul unor afaceri în ușoară creștere în primele 3 trimestre ale anului, Compa Sibiu, societate care are în acționariatul său fondul suveran al Norvegiei, a avut o profitabilitate în declin.

Fabricantul de componente auto Compa Sibiu (CMP) a realizat în primele 9 luni ale acestui an venituri totale de 598,48 milioane lei, în creștere cu 3,54% față de cele de 578,01 milioane lei din perioada similară din 2018. În același interval de raportare, cheltuielile totale s-au majorat cu 4,87%, la 566,08 milioane lei, de la 539,78 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, societatea a obținut un rezultat dn exploatare de 32,40 miloane lei, cu 15,25% mai mic decât cel de 38,23 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului trecut. Dinamica a fost ceva mai atenuată, -14,38% la nivelul rezultatului net global, care a coborât cu 14,38%, la 29,22 milioane lei, de la 34,13 milioane lei.

Știre negativă din industria componentelor auto. Scădere drastică a profitului net la UAMT Oradea CITEȘTE ȘI Știre negativă din industria componentelor auto. Scădere drastică a profitului net la UAMT Oradea

Explicații pentru acest declin au fost oferite de companie în raportarea semestrială. „Dezvoltarea foarte puternică a industriei în Sibiu și împrejurimi, cu precădere a celor afiliate multinaționalelor a generat o lipsă acută de forță de muncă, a fluctuației fără precedent a personalului în cadrul firmelor din acest domeniu inclusiv în Compa”, afirma în august emitentul. În consecință, managementul a realizat investiții pentru creșterea gradului de robotizare, în special în domeniul sudurii. De asemenea, a crescut ponderea personalului angajat din alte localități, respectiv a navetiștilor pentru care firma asigură transportul gratuit, a costurilor cu asigurarea personalului în general.

La data de 30 septembrie, activele totale ale Compa Sibiu se situau la 734,63 milioane de lei, în creștere cu 8,88% față de cele de 674,73 milioane lei înregistrate la finele anului trecut. Datoriile totale au crescut în intervalul analizat cu 13,07%, la 265,25 milioane lei, de la 234,58 milioane lei.

Compa Sibiu produce componente auto pentru mărci precum BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroën, Toyota, VW, GM, Porsche si Kia. Compania este controlată în proporție de 19% de directorul general Ioan Deac, în timp ce directorul economic, Ioan Miclea, deține o participație de 18,75%. Printre acționarii minoritari se numără și Fondul suveran al Norvegiei, cu o deținere de 2,24% la finele anului trecut, neschimbată față de 2017, anul intrării în acționariatul companiei românești. La ultimul preț de închidere al titlurilor Compa, de 0,7940 lei/acțiune, compania are o capitalizare bursieră de 173,74 milioane lei (36,45 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bvb
bursa