Producătorul de bere Bermas Suceava și-a adâncit pierderea la 1 milion de lei în primul trimestru, deși veniturile au crescut cu 17%

Producătorul de bere Bermas Suceava și-a adâncit pierderea la 1 milion de lei în primul trimestru, deși veniturile au crescut cu 17%
scris 14 mai 2018

Producătorul berilor Bermas, Suceava și Călimani a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 3,85 milioane lei, cu 11,92% mai mare decât cea de 3,44 milioane lei din perioada similară a anului trecut, însă și-a adâncit pierderea la peste 1 milion de lei.

Sezonul de vară încă nu a început pentru a aduce profituri producătorilor de bere. Bermas Suceava (BRM) a obținut în primul trimestru venituri totale de 5,25 milioane lei, în urcare cu 17,45% față de cele de 4,47 milioane lei de la T1 2017. În același interval de raportare, cheltuielile totale s-au majorat, de asemenea, cu 18,87%, la 6,30 milioane lei, de la 5,30 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, compania a contabilizat o pierdere trimestrială de 1,05 milioane lei, cu 26,32% mai mare decât cea de aproximativ 832.000 de lei din primele 3 luni ale anului trecut. Este și un rezultat sezonier pentru că etapa de consum de bere din 2018 abia începe. Și anul trecut Bermas a recuperat, iar până la finalul exercițiului financiar a ajuns la un profit net de 1,76 milioane lei, din care urmează să distribuie dividende în valoare de 1,5 milioane lei.

În perioada 23 februarie – 15 martie, Bermas, companie controlată de asociația de salariați, a derulat o ofertă publică de răscumpărare pentru 6% din titlurile sale, a cărei valoare s-a ridicat la 1,42 milioane lei și în cadrul căreia principalul vânzător a fost SIF Banat Crișana (SIF1), care a încasat 1,35 milioane lei înstrăinând pachetul și ieșind din societate. La prețul de 1,10 lei/acțiune al ofertei, capitalizarea bursieră a Bermas se situează la 23,71 milioane de lei (5,11 milioane de euro).

Activele totale ale Bermas erau la 31 martie de 29,48 milioane lei, cu 3,47% mai mari decât cele de 28,49 milioane lei, de la finalul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au urcat cu 75,87%, la 8,02 milioane lei, de la 4,56 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bermas
bvb
bursa
sif banat crisana