Franklin Templeton, administrator unic al Fondului Proprietatea (FP), a notificat piața că la nivelul emitentului de la cota BVB se demarează procedura de selecție a companiei de management.
Instrucțiunile aferente vor fi prezentate până pe data de 3 august. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 12 august.
În prezent, americanii de la Franklin Templeton, administrator din anul 2010, asigură un mandat scurtat la un an, atribuit într-o AGA de la începutul anului.
Alegerea administratorului ar urma să fie rezultat al unei lupte între acționari grupați în jurul fondurilor slovene, care au ajuns la dețineri semnificative anul trecut, și o alianță dintre Ministerul Finanțelor și Lion Capital (LION), care și-a majorat deținerile la începutul anului printr-o ofertă publică de cumpărare și o tranzacție majoră cu Andrei Moise din Comitetul Reprezentanților.
Franklin Templeton și-a arătat interesul la începutul anului pentru un mandat extins.
De asemenea, o variantă avansată a fost cea a SAI Muntenia Invest, administratorul Longshield Investment Group (LONG). Surse din zona Lion Capital au declarnt pentru Profit.ro că această opțiune nu este prezentată doar pentru a fi în cărți, ci este una serioasă pentru ei, exprimând dorința unor acționari care au mizat cu bani de a-și impune viziunea de administrare la FP.















