Mărturisire surprinzătoare: “Riscuri existențiale” pentru omenire. Listarea Anthropic: Compania pariază masiv pe rolul AI în economie, însă chiar ea admite că este vorba de costuri uriașe și chiar riscuri mari la adresa omenirii

Anthropic mizează enorm pe faptul că inteligența artificială va transforma economia globală mult mai profund decât au făcut-o industrializarea, electricitatea și internetul, avertizând, în același timp, asupra pericolelor “existențiale” la adresa omenirii, conform prospectului de listare.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Mărturisire surprinzătoare: “Riscuri existențiale” pentru omenire. Listarea Anthropic: Compania pariază masiv pe rolul AI în economie, însă chiar ea admite că este vorba de costuri uriașe și chiar riscuri mari la adresa omenirii

Însă costurile pentru transformarea economiei vor fi uriașe.

Anthropic a raportat o pierdere netă de 42 de miliarde de dolari în 2025 și intenționează să cheltuiască 518 miliarde de dolari pentru servicii cloud, putere de calcul și infrastructură în anii următori, potrivit prospectului, consultat de Reuters.

Kyndred, un startup românesc care produce companioni AI, atrage finanțare de la Early Game Ventures CITEȘTE ȘI Kyndred, un startup românesc care produce companioni AI, atrage finanțare de la Early Game Ventures

Prospectul detaliază creșterea rapidă a companiei în ultimul an, perioadă în care aceasta a înregistrat, totodată, pierderi mai mari.

Veniturile au crescut de 12 ori în 2025, ajungând la aproape 4,6 miliarde de dolari, în timp ce compania a înregistrat o pierdere operațională de peste 8 miliarde de dolari - excluzând ajustările valorii contabile pentru diverse obligații legate, în principal, de rundele anterioare de finanțare.

Oferta publică, care ar putea evalua compania la peste 2.000 de miliarde de dolari, ar valorifica ascensiunea rapidă a laboratorului de AI - înființat în urmă cu doar cinci ani - și l-ar consacra drept reper pentru modul în care Wall Street evaluează companiile lider din domeniul AI, inclusiv rivalul OpenAI.

Planurile de listare au fost anunțate în contextul în care Anthropic se confruntă cu dovezi, provenite din propriile cercetări, conform cărora modelele AI tot mai autonome pot manifesta comportamente neașteptate și potențial dăunătoare, precum sabotarea codului, facilitarea fraudelor și manipularea informațiilor în cadrul unor teste controlate.

Informațiile au ajuns în atenția publicului larg, alimentând îngrijorările privind capacitatea companiilor de a menține sub control aceste sisteme tot mai puternice, pe măsură ce se întrec în a le lansa pe piață.

Anthropic lansează modelul Sonnet 5.5 CITEȘTE ȘI Anthropic lansează modelul Sonnet 5.5

Directorul general al Anthropic, Dario Amodei, a îndemnat comunitatea globală de AI să încetinească ritmul lansării de noi funcționalități pentru a răspunde acestor preocupări.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, Anthropic a lansat un nou model, Opus 5.5, pentru a contracara avântul luat de OpenAI după lansarea GPT-6 Astra și în perspectiva propriei oferte publice inițiale.

Conform prospectului de listare, modelele Anthropic ar putea manifesta un comportament de auto-conservare. Exemplele includ rezistența la oprire, ascunderea sau manipularea informațiilor și conduite similare șantajului.

Săptămâna trecută, CEO-ul Amodei a transmis un avertisment similar Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) cu privire la riscurile pentru umanitate.

Secțiunea dedicată factorilor de risc ocupă aproximativ 80 din cele 261 de pagini ale corpului principal al prospectului, aproape dublu față de cele 48 de pagini care descriu activitatea companiei. SpaceX, care deține xAI, a alocat riscurilor aproximativ 38 din cele 277 de pagini ale documentului principal.

Documentul mai menționează că modelele ar putea recunoaște momentele în care sunt supuse testării de către Anthropic.

Evaluare de 2 trilioane de dolari

Anul trecut, laboratorul AI a cheltuit 7,33 miliarde de dolari pe resurse de calcul și infrastructură - o creștere de trei ori față de 2024 -, sumă care a reprezentat peste jumătate din totalul cheltuielilor operaționale, de 12,65 miliarde de dolari.

TotalSoft, companie fondată în România, deschide un birou în Dubai CITEȘTE ȘI TotalSoft, companie fondată în România, deschide un birou în Dubai

Debutul Anthropic pe piața publică va fi probabil amânat pentru perioada de după alegerile din SUA din noiembrie, a relatat anterior Reuters, citând surse.

O astfel de ofertă ar atrage investitori publici într-o cursă a tehnologiei AI finanțată până acum de firme de capital de risc, fonduri suverane de investiții și giganți din sectorul tehnologic.

Anthropic a refuzat să comenteze.

Valoarea de 2 trilioane de dolari vizată de Anthropic este mai mult decât dublă față de propria evaluare de 965 de miliarde de dolari din luna mai.

Pierderea netă de aproape 42 de miliarde de dolari de anul trecut a inclus o ajustare contabilă de aproximativ 34 de miliarde de dolari, reflectând creșterea valorii estimate a finanțărilor, care s-ar putea transforma ulterior în acțiuni Anthropic, și nu bani cheltuiți efectiv de companie pentru operațiunile sale curente.

Anthropic a precizat că aproape un sfert din veniturile sale de anul trecut au provenit de la doi clienți și, în cadrul secțiunii privind factorii de risc, a avertizat că mulți dintre cei mai mari clienți ai săi nu sunt legați prin contracte pe termen lung și ar putea reduce sau sista cheltuielile.

FOTO Digi, deschidere-surpriză. Extindere fizică accelerată în Portugalia CITEȘTE ȘI FOTO Digi, deschidere-surpriză. Extindere fizică accelerată în Portugalia

La finele anului trecut, Anthropic deținea numerar, echivalente de numerar și investiții pe termen scurt în valoare totală de 20,28 miliarde de dolari, potrivit prospectului.

Debutul Anthropic ar urma după oferta publică inițială istorică a SpaceX, care a evaluat compania lui Elon Musk la 1,77 trilioane de dolari.

Cel mai mare rival al Anthropic rămâne OpenAI, cele două companii concurând acerb pentru clienți din mediul de afaceri, talente și influență la Washington.

OpenAI a depus în iunie o cerere confidențială pentru o ofertă publică inițială.

Se preconizează că dezvoltatorul ChatGPT se va lista la bursă până la începutul anului 2027, conform relatărilor din presă.

Anthropic a fost fondată de cercetători care au părăsit OpenAI în urma unor divergențe privind guvernanța și siguranța în domeniul AI. Compania și-a lansat primul model lingvistic de mari dimensiuni în martie 2023, concurând direct cu OpenAI.

De asemenea, concurează cu xAI, Google și Meta în dezvoltarea infrastructurii de inteligență artificială.

 

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2780 -0.0006-0.01 %
1 USD4.6568 +0.0171+0.37 %
1 GBP6.1594 +0.0072+0.12 %
1 CHF5.5793 -0.0030-0.05 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite