Bittnet Systems (BNET) a primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avizul pentru derularea unei oferte publice de vânzare de obligațiuni corporative, în perioada 24 iulie – 6 august.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Emisiunea de obligațiuni corporative cu denominată în euro și cu maturitate în anul 2031 (BNET31E) are noutatea de a fi garantată cu o ipotecă de rangul I asupra deținerii Bittnet în compania-fiică Dendrio Solutions, indicată printre câștigătoarele unui contract în programul de înarmare SAFE.
O emisiune de obligațiuni corporative garantate a mai fost plasată de Nusco Imobiliara (NUSCO28), dar aceasta este primul exercițiu cu instrumente garantate denominate în euro.
Noutatea garantării a fost cea care a și întârziat procesul de avizare la reglementatorul ASF. Bittnet Systems comunicase intentia de utilizare a pieței obligatare încă de la începutul lunii iunie.
Emisiunea va fi formată dintr-un număr de 50.000 de obligațiuni cu o valoare nominală individuală de 100 de euro, ceea ce ridică valoarea ofertei la 5,00 milioane euro. În cazul existenței unei cereri sporite, oferta poate fi suplimentată până la 150.000 de titluri, caz în care emisiunea poate ajunge până la 15,00 milioane euro.
Rata dobânzii pentru obligațiunile denominate în euro este fixă, de 10,6% pe an, plătibilă semestrial prin intermediul Depozitarului Central, iar maturitatea este la 5 ani de la data emiterii.
Ordinele de cumpărare vor putea fi introduse în intervalul de preț 94-106 euro cu un pas de cotare de 1 euro. După plasarea unui ordin de subscriere, investitorii vor putea modifica prețul (în interiorul intervalului: 94 euro – 106 euro/obligațiune) oricând în cadrul perioadei de derulare a ofertei. În acest sens, valoarea rezultată a subscrierii modificate trebuie să fie mai mare sau egală cu valoarea validă precedentă.
La finalul celor 10 zile de derulare a ofertei publice, respectiv în data de 6 august, emitentul va stabili prețul de ofertă și de emisiune. Ordinele de subscriere plasate la un preț superior prețului de oferta sau la prețul de ofertă vor fi acceptate, în timp ce ordinele de subscriere aflate sub acest preț vor fi invalidate.














