Prăbușire de 70% a profitului net la 9 luni al Artego. Conducerea invocă și impredictibilitatea în mediul economic românesc

Prăbușire de 70% a profitului net la 9 luni al Artego. Conducerea invocă și impredictibilitatea în mediul economic românesc
scris 15 nov 2016

Compania Artego Târgu Jiu a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 95,19 milioane lei cu 8,63% mai mică decât cea de 104,19 din perioada similară a anului trecut, context în care și profitul net a căzut de peste 3 ori, la 1,90 milioane lei. Conducerea invocă impredictibilitate în mediul economic românesc și întârzieri de plăți ale clienților.

Producătorul de articole tehnice din cauciuc Artego Târgu Jiu (ARTE) a realizat în primele 9 luni venituri din exploatare de 110,10 milioane lei, în scădere cu 4,99% față de 115,88 milioane lei în perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile pentru exploatare au urcat ușor, cu 0,53%, la 106,78 milioane lei, de la 106,21 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, rezultatul net s-a prăbușit cu 69,98%, la 1,90 milioane lei, comparativ cu profitul net de 6,33 milioane lei obținut în primele 3 trimestre din 2015. Compania invocă volatilitatea mediului de afaceri românesc pentru raportarea în scădere. Clienții Artego din domeniul siderurgic, petrolier și energetic au pus accent pe reducerea costurilor și implicit achizițiile lor au fost caracterizate de urmărirea prețurilor celor mai scăzute. În aceste condiții, negocierile pentru anumite contracte au durat mai mult, iar aceasta a avut impact asupra volumului de comenzi.

De asemnea, conducerea companiei spune că „turbulențele mediului economic influentează în mod  nefavorabil și posibilitățile de realizare a plăților de către clienți, înregistrându-se întarzieri mari ale termenelor de încasare a banilor corespunzători livrărilor efectuate, ceea ce conduce la afectarea  negativă a fluxurilor de numerar și  a posibilităților de efectuare în  termen a plăților către furnizori.”

Activele totale ale companiei se situau la 30 septembrie la 152,37 milioane lei, cu 8,48% peste cele 140,46 milioane lei prinse în bilanț la 31 decembrie 2015. În același interavl de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 20,50%, la 74,71 milioane lei, de la 62,00 milioane lei.

Artego Târgu Jiu este listată la cota Bursei de Valori București unde, la ultimul preț al titlurilor sale de 6,22 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 61,88 milioane lei (13,70 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
artego
cauciuc
bvb
bursa