Chiar și după resorbirea impactului listării Hidroelectrica, bursa românească a păstrat rulaje sporite care s-au răsfrânt pozitiv în rezultatele financiare ale operatorului de piață BVB.
Bursa de Valori București (BVB) vine cu rezultate bune la T1, care confirmă dinamica bună. Valoarea totală a tranzacțiilor procesate s-a ridicat în primele 3 luni ale anului la 6,36 miliarde lei, fiind cu 133,82% mai mare decât cea de 2,72 miliarde lei din perioada similară a anuzlui trecut care a fost caracterizată drept slabă chiar de conducerea societății.
Lichiditatea sportită vine pe fondul unei creșteri cu 73,54% a volumelor pe segmentul principal acțiuni, unități, drepturi, la 4,21 miliarde lei, de la 2,44 miliarde lei. Schimburi sporite pe acțiunile Hidroelectrica (H2O) în luna ianuarie catalizate de o serie de rapoarte de analiză ale unor mari grupuri bancare din Occident, dar și operațiuni de piață consistente precum plasamentul accelerat de la Aquila Part Prod Com (AQ) sau o tranzacție de tip deal în valoare de 80 milioane lei realizată în februarie cu acțiuni One United Properties (ONE) au contribuit decisiv la această îmbunătățire a lichidității.
CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank România – profit de 390 milioane lei în primul trimestru. Tranzacții cu 25% mai mari prin utilizarea cardurilor bănciiDe asemenea, BVB raportează o explozie de aproape 17 ori a tranzacțiilor procesate pe segmentul instrumentelor cu venit fix, la 2,02 miliarde lei, de la un nesemnificativ 119 milioane lei la T1 2023. Prima ediție a anului din programul Fildelis, exercițiile cu obligațiuni corporative ale băncilor și listarea obligațiunilor municipale ale Consiliului Județean Cluj și a Primăriei Reșița marchează această dinamică.
Sunt condițiile în care BVB și-a majorat cu 34,13% veniturile trimestriale la nivel de grup, la 17,25 milioane lei, de la 12,86 milioane lei. La aceasta este notabilă și contribuția de 8,19 milioane lei a operațiunilor de registru realizate de Depozitarul Central, sporite cu 38% față de T1 2023.
Cheltuielile operaționale consolidate au crescut cu 26,15%, la 15,00 milioane lei, de la 11,89 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În aceste condiții, profitul net la nivel de grup a avut o explozie de 68,16%, la 2,96 milioane lei, de la 1,76 milioane lei în primele 3 luni din 2023. Marja netă a urcat la 17%, de la 14%.
Activele BVB la nivel de grup erau la 31 martie de 245,58 milioane lei, cu 3,12% mai mari decât cele de 238,14 milioane lei de la 31 decembrie 2023. În același interval de raportare datoriile totale s-au majorat cu 6,90%, la 64,46 milioane lei, de la 60,30 milioane lei.
Bursa de Valori București este listată pe propria platformă din anul 2010 și la ultimulo preț de închidere de 64,50 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 519,17 milioane lei (104,33 milioane euro).