One United Properties vinde mai puțin, dar obține un profit mai mare la T1

One United Properties vinde mai puțin, dar obține un profit mai mare la T1
scris 13 mai 2024

Listată în vara anului 2021, compania One United Properties și-a majorat în primele 3 luni ale anului,  cu 9,27% rezultatul din activități de exploatare EBITDA, la 194,97 milioane lei, de la 178,42 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

One United Properties (ONE) a realizat în primul trimestru vânzări consolidate de proprietăți rezidențiale de 306,37 lei, cu 6,88% mai mici decât cele de 329,03 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Este o performanță obținută în condițiile în care compania a vândut 92 de apartamente cu o suprafață totală de peste 10.000 de metri pătrați, locuri de parcare și alte unități. Cea mai mare parte a locuințelor au fost livrate în complexul One High District.

Urmărește-ne și pe Google News

Costul de vânzare a acestor proprietăți a coborât cu 17,97%, la 184,07 milioane lei, de la 224,41 milioane lei. Veniturile nete din chirii s-au majorat cu 25,05%, la 24,08 milioane lei, de la 54,20 milioane lei. Astfel, compania și-a mărit profitul net cu 3,69%, la 157,28 milioane lei, de la 151,68 milioane lei în primele 3 luni din 2023. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 443,23 milioane lei.

Raiffeisen Bank România – profit de 390 milioane lei în primul trimestru. Tranzacții cu 25% mai mari prin utilizarea cardurilor băncii CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank România – profit de 390 milioane lei în primul trimestru. Tranzacții cu 25% mai mari prin utilizarea cardurilor băncii

La data de 31 martie, compania concentra active totale de 5,11 miliarde lei, cu 2,61% mai ridicate decât cele de 4,98 miliarde lei de la finele anului 2022. Cea mai mare parte a acestora, echivalentul a 2,85 miliarde lei îl reprezintă portofoliul de clădiri de birouri și terenuri. La acest protofoliu se adaugă proprietăți rezidențiale cu o valoare agregată de 955,20 milioane lei.

În același interval de raportare, datoriile au fost reduse cu 1,41%, la 2,09 miliarde lei, de la 2,12 miliarde lei. One United Properties a fost adusă la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București în vara anului 2021 de fondatorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu și la ultimul preț de închidere de 1,0060 lei/acțiune societatea are o capitalizare de 3,82 miliarde lei (768,13 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
one united properties
bvb
bursa