Liderul pieței carburanților din România, OMV Petrom, a profitat de scumpirea benzinei și mai ales a motorinei de la începutul acestui an și a realizat în primul trimestru o marjă de rafinare record, de 18,31 dolari pe baril, mai mult decât dublă față de cea mai ridicată marjă din ultimii ani, de 8,75 dolari/baril, realizată în trimestrul al treilea din 2017.
De la începutul anului și până la finalul lunii martie, țițeiul Brent se apreciase cu aproximativ 40%, în timp ce prețurile carburanților comercializați în România, cu circa 25% în cazul benzinei și cu aproximativ 35%, în cazul motorinei.
Dacă pe 1 ianuarie, prețul unui litru de benzină, respectiv motorină, era de aproximativ 6,1 lei/l, la finalul lunii martie acestea ajunseseră la peste 7,6 lei, la benzină, respectiv peste 8,2 lei la motorină.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva problemeRata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost în primul trimestru al anului de de 98%, iar vânzările de produse rafinate, de 1,21 milioane tone, cu 200 mii tone sub cele din ultimul trimestru al anului trecut, dar cu 60 mii tone peste cele din primul trimestru al lui 2021.
Evoluția marjei de rafinare trimestriale raportate de OMV Petrom în ultimii 5 ani la Petrobrazi
Marja de rafinare a rafinăriei Petrobrazi din primul trimestru al acestui an a fost de 6,5 ori peste cea din primele 3 luni ale anului trecut și aproape de 2,5 ori peste cea din ultimele luni ale anului trecut.
Indicatorul raportat de companie nu include însă nici costul cu utilitățile, care a explodat în acest an, și nici cel cu certificatele de emisii CO2.
Așa cum a anunțat Profit.ro, întrebați dacă includ costurile cu utilitățile în calculul marjei de rafinare sau folosesc aceeași metodologie a principalului acționar, compania austriacă OMV, care le exclude, reprezentanții Petrom au precizat recent că respectă modelul impus de la Viena.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure„Folosim aceeași metodologie. Modul în care calculăm marja de rafinare ia în considerare randamentele, evoluția prețului țițeiului, ceea ce este relevant pentru costul combustibilului, și pierderile. Cu toate acestea, utilitățile nu se încadrează în marja de rafinare, ca și costul cu certificatele de emisii CO2, dar fac parte din efortul nostru de a ne asigura că reușim să le transferăm (costurile cu utilitățile și cu certificate de emisii CO2 - n.r.) în (prețul de - nr.r.) piață. Cu toate acestea, nu le includem (în marja de rafinare -n.r.). Facem la fel ca în OMV”, a explicat șeful diviziei de Downstream Oil al OMV Petrom, Radu Căprău.
“Referitor la prețul utilităților, este clar pentru toată lumea că a existat un impact în industrie. Din perspectiva noastră, ca cifră indicativă, putem spune că impactul este de milioane de euro, până în zece milioane euro”, a declarat Căprău.
OMV Petrom a realizat un preț mediu la țiței în primele 3 luni ale acestui an de 80,34 dolari/baril, cu 10,4 dolari sau 14,9% peste cel obținut în ultimul trimestru al anului trecut și cu 29,4 dolari/baril sau 57,7% peste cel din primul trimestru din 2021.