Oltchim și-a triplat afacerile în 2017 și a obținut un profit net de 45 milioane lei, în creștere cu aproape 20%

Oltchim și-a triplat afacerile în 2017 și a obținut un profit net de 45 milioane lei, în creștere cu aproape 20%
scris 15 feb 2018

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 969,85 milioane lei, cu 215,03% mai mare decât cea de 754,82 milioane lei din 2016.

Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), companie care a trecut printr-un amplu proces de restructurare, a realizat în 2017 venituri totale de 1 milliard de lei, în creștere cu 173,44% față de 831,06 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În aceeași perioadă, rezultat brut din exploatare s-a majorat cu 30,93%, la 66,69 milioane lei, de la 35,76 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 56,32%, la 131,65 milioane lei, de la 75,32 milioane lei. La nivelul rezultatului net, creșterea este de 19,59%, la 45,64 milioane lei, de la 26,05 milioane lei. Compania spune că la baza acestui rezultat stau recâștigarea piețelor de defacere și creșterea constantă a cantităților vândute, în special la produsele obținute în cadrul instalației de Oxo-alcooli, precum și retehnologizările și reparațiile capitale realizate de societate în ultimii ani.

ANRE a elaborat proiectul de ordin prin care creează premizele apariției a două piețe spot ale gazelor, una administrată de BRM, iar cealaltă de OPCOM CITEȘTE ȘI ANRE a elaborat proiectul de ordin prin care creează premizele apariției a două piețe spot ale gazelor, una administrată de BRM, iar cealaltă de OPCOM

Compania pierde însă din dinamică Compania, aflată în insolvență sub administrarea Rominsolv SPRL, reprezentată prin avocatul Gheorghe Piperea și BDO Business Restructuring, trece printr-un proces de transfer de proprietate. Astfel, Chimcomplex a omului de afaceri Ștefan Vuza va plăti 127 milioane euro pe activele Oltchim. Potrivit planului de reorganizare, combinatul vâlcean ar fi trebuit vândut pentru cel puțin 37 milioane euro.

Oltchim, societate deținută de statul român în proporție de 54,80% prin Ministerul Economiei, este listată la cota Bursei de Valori București, unde a revenit la tranzacționare în septembrie 2015, după ce s-a aprobat planul de reorganizare a societății. La prețul de închidere de ieri de la BVB de 0,2580 lei/acțiune al titlurilor companiei, capitalizarea bursieră este de 88,55 milioane lei (19,00 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
stefan vuza
bvb
bursa
gheorghe piperea
bdo
chimcomplex