INFOGRAFIC Romgaz și-a majorat cu o pătrime profitul ca urmare a majorării producției și mai puțin a exploziei prețurilor gazelor

INFOGRAFIC Romgaz și-a majorat cu o pătrime profitul ca urmare a majorării producției și mai puțin a exploziei prețurilor gazelor
scris 12 nov 2021

Romgaz și-a majorat profitul net pe primele 9 luni ale anului cu 22,7%, în principal ca urmare a majorării cu 16% a producției și mai puțin ca urmare a aprecierilor de prețuri de pe piețele angro de gaze și electricitate.

Profitul net, în valoare de 1.15 miliarde lei, este cu 214,5 milioane lei mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior.

Urmărește-ne și pe Google News

Faptul că Romgaz n-a profitat la maximum de explozia prețurilor, probabil pentru că a vândut gazul în avans și că a fost nevoit să cumpere la rândul său gaz de pe piață pentru onorarea contractelor, este demonstrat de evoluția veniturilor.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Astfel, “veniturile din vânzarea gazelor naturale au crescut cu 25,64% (+609,2 milioane lei), la o cantitate vândută mai mare cu 26,4%. Veniturile din valorificarea gazului achiziționat pentru revânzare au crescut cu 2.379,4%, respectiv, cu 291,8 milioane lei, în condițiile în care costul gazelor achiziționate în scopul revânzării a crescut cu 158,8 milioane lei”.

INFOGRAFIC Romgaz și-a majorat cu o pătrime profitul ca urmare a majorării producției și mai puțin a exploziei prețurilor gazelor

Chiar dacă în primele 9 luni ale anului și-a majorat producția cu aproape 16% față de cea din perioada similară a anului trecut, când a fost afectat de scăderea cererii ca urmare a carantinării economiei, aceasta se află la un nivel cu 6% sub cel prepandemic, din 2019.

O revenire puternică a fost înregistrată în trimestrul al treilea, în care Romgaz a extras 7,69 milioane barili echivalet petrol (bep), cu aproape o pătrime peste cantitatea extrasă în penultimul trimestru al anului trecut, de 6,16 milioane bep.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Veniturile din energie electrică au crescut cu 27,5%, iar cifra de afaceri consolidată din servicii de înmagazinare a înregistrat o scădere de 30,07%.

Cheltuielile cu redevența s-au majorat cu 214,2 milioane lei (+161,35%), în principal ca urmare a creșterii prețului de referință luat în calculul acestei taxe, dar și a creșterii producției extrase, iar cele cu impozitul pe veniturile suplimentare sunt mai mari cu 29,0 milioane lei (+8,64%).

Majorarea prețului certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a avut un efect net negativ asupra rezultatului perioadei de 105,8 milioane lei.

Totodată, în trimestrul al treilea a fost executată garanția de bună execuție aferentă contractului de lucrări având ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și asocierea formată din Duro Felguera S.A. și Romelectro S.A., generând astfel un venit de 114,6 milioane lei.

Tot în acest trimestru, a fost încasată suma de 94,1 milioane lei reprezentând finanțare din Planul Național de Investiții pentru construcția noii centrale de la Iernut.

Romgaz și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve estimate între 42 și 84 miliarde metri cubi, contra unei sume de 1,07 miliarde dolari, care ar urma să fie achitată într-o singură tranșă.

În data de 30 septembrie 2021, prețul acțiunii Romgaz a fost de 34,80 lei/acțiune, cu 22,32% mai mare decât prețul înregistrat în prima zi de tranzacționare a anului, 28,45 lei/acțiune.

“Evoluția crescătoare a prețului acțiunilor a fost influențată în special de rezultatele pozitive ale perioadelor Trimestrului 1 și Semestrului 1 2021, precum și de informațiile cu privire la intenția de achiziție a acțiunilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited”, susține compania.

Cota de piață a Romgaz, estimată pentru primele nouă luni ale anului 2021, este de 45,8%, cu 8% mai mare ca cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit romgaz
exxon
producție