Impulsul de revenire se prelungește și la debutul sesiunii de tranzacționare. Indicii principali câștigă aproape 3%

Impulsul de revenire se prelungește și la debutul sesiunii de tranzacționare. Indicii principali câștigă aproape 3%
scris 25 mar 2020

Într-un context de resorbire parțială a aversiunii la risc din piețele internaționale, și la BVB avem o deschidere pozitivă în care titlurile Băncii Transilvania și Nuclearelectrica dau tonul aprecierilor.

După valul de vânzări agresive precipitat în săptămânile trecute de epidemia de coronavirus, piețele bursiere au o tendință de revenire care a fost confirmată peste noapte în sesiunea asiatică. Sunt circumstanțele în care și la Bursa de Valori București avem o continuare a ricoșului de ieri. Indicele repezentativ BET avansa cu 2,90% și se apropia de reperul de 7.700 de puncte, după ce nu mai departe de luni testa minime ale ultimilor 3 ani în zona de 6.970 de puncte.

Urmărește-ne și pe Google News

Impulsul de apreciere pe termen scurt nu este neapărat însoțit de volume. În primul sfert de oră, titlurile Băncii Transilvania (TLV) urcau cu 4,69%, până la prețul de 1,7840 lei/acțiune pe transferuri de 2,18 milioane lei, însă, în rest, nici un alt emitent nu atingea măcar pragul unor schimburi de 1 milion de lei.

Al 2-lea rulajl a debut, depășind cu puțin 800.000 de lei, îl aveau titlurile furnizorului de servicii medicale MedLife (M), care câștigau 2,14%, până la prețul de 28,60 lei/acțiune. În mișcarea de revenire, titlurile Nuclearelectrica (SNN) se disting printr-un salt de 8,86%, până la prețul de 12,78 lei/acțiune, în condițiile în care compania care operează centrala nuclear-electrică de la Cernavodă a anunțat un dividend cu un randament net de 2 cifre.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
nuclearelectrica
medlife
coronavirus