Guvernul analizează ideea unui fond din active imobiliare și acțiuni la companii, care să garanteze investiții

Guvernul analizează ideea unui fond din active imobiliare și acțiuni la companii, care să garanteze investiții

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

scris 7 mar 2016

Guvernul ia în calcul să realizeze un inventar al tuturor activelor imobiliare din proprietatea privată a statului, precum cele administrate de RA-APPS, și includerea acestora într-un fond, alături de acțiunile deținute de stat la diverse companii, prin care să garanteze proiecte importante de investiții. Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Dragoș Tudorache, a evocat, într-un interviu acordat Profit.ro, această posibilitate ca variantă de lucru.

Înființarea unui astfel de fond a fost luată în calcul de Guvern în urmă cu 6 ani, dar fără să fie adoptată o decizie.

Urmărește-ne și pe Google News

Șeful Cancelariei arată că, în urma unor întrebări adresate instituțiilor care, teoretic, au în sarcină să gestioneze patromoniul statului, precum Ministerul de Finanțe, Ministerul Economiei, diverse agenții și autorități, a constatat că, la acest moment, nu există, în afară de domeniul public al statului, un inventar complet și actualizat al bunurilor imobiliare din proprietatea privată a statului.

"În acest moment nu există niciun instrument, statul nu are o idee clară asupra a ceea ce posedă la nivel de active imobiliare, dar care sunt în proprietatea privată a statului, unde paleta este foarte largă, de la autorități locale, consilii, primării, servicii descentralizate până la agenții de la nivel central, ministere etc", a explicat Tudorache.

El apreciază că un astfel de portofoliu imobiliar al statutului s-ar putea dovedi o resursă economică foarte importantă și din perspectiva folosirii sale ca instrument care să garanteze anumite investiții.

"Noi, când vobim de investiții în cea mai mare parte a timpului, ne gândim imediat la fonduri europene sau la un împrumut de la FMI, BEI sau BERD, deci ne gândim numai la anumite forme instituționalizate în care statul încheie un acord cu un organism. Suntem încă într-o formulă foarte etatizată, în condițiile în care există multe alte forme prin care se pot atrage fonduri, se poate atrage capital de pe piețe private, de la bănci sau alte tipuri de instrumente de finanțare, care ar fi, zic eu, pregătite să intre și să susțină proiecte interesante de infrastructură sau orice alte proiecte de investiții, dacă ar exista din partea statului român niște instrumente de garantare bine gândite. Eu cred că această avere, acest patrimoniu imobiliar al statului, ar putea fi folosit mult mai inteligent pentru astfel de scopuri”, a apreciat șeful Cancelariei.

EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței

El a opinat că la fel de bine pot fi folosite și activele sau participațiile statului din diferite societăți comerciale.

"Ele pot fi gândite de o manieră integrată și să ajungi la o altfel de valorificare a lor, tot în interesul public de a crea oportunități de finanțare și de investiții", a mai spus Dragoș Tudorache, precizând că atribuțiile în acest sens revin Ministerului Economiei.

În privința procesului de inventariere a acestui patrimoniu imobiliar, Tudorache a arătat că operațiunea, probabil, va dura cel puțin câțiva ani, iar Guvernul actual nu poate avea decât speranța de a putea începe un astfel de proces.

Dragoș Tudorache s-a referit la activele imobiliare din proprietatea privată a statului gestionate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care ar putea fi integrate într-un astfel de fond național, precizând că bugetul regiei a fost aprobat de Guvern cu condiția ca membrii conducerii regiei să prezinte în perioada imediată și soluții concrete de rentabilizare a activității comerciale.

"Am adoptat bugetul de venituri și cheltuieli cu o sarcină expresă din partea premierului către Secretariatul General al Guvernului, care coordonează și actitivatea RA-APPS, de a efectua cât mai repede o analiză și pe activitate, cu propuneri concrete pe rentabilizarea și eficientizarea activităților, având în vedere că balanța pare să fie tot pe minus", a subliniat Tudorache.

Profit.ro a relatat anterior că RA-APPS speră să încaseze în acest an 32,7 milioane de euro din vânzarea imobilelor deja scoase la licitație sau pentru care rapoartele de evaluare sunt în fază de redactare. Estimarea de venituri depășește rezultatul ultimilor ani, 2015 fiind și cel mai slab an la încasări atrase din această sursă după introducerea, în 2013, a noului sistem de vânzare a imobilelor.

Guvernul reduce amenzile pentru companiile de stat care întârzie bugetele și deschide directorilor o portiță de scăpare CITEȘTE ȘI Guvernul reduce amenzile pentru companiile de stat care întârzie bugetele și deschide directorilor o portiță de scăpare

În primăvara anului 2010, în perioada crizei financiare, Guvernul a pregătit înființarea unui fond care să finanțeze proiectele majore de investiții și care trebuia să fie constituit din acțiunile minoritare ale statului la companii, dar și dintr-un aport în numerar al CEC Bank și din banii obținuți anterior din privatizări și plasați de trezorerie în conturile BNR. Guvernul stabilise și denumirea acestui instrument de investiții al statului, și anume "Fondul Român de Investiții", care urma să preia în două luni participațiile minoritare ale statului.

Și Ministerul Economiei redactase atunci un document care indica faptul că, pentru alimentarea acestui fond de investiții, Guvernul va vinde pe bursă acțiuni la companii listate, precum Petrom și Transelectrica, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel și E.ON, și va exercita opțiunea de vânzare a titlurilor deținute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro.

Până la urmă, proiectul nu a mai fost aprobat de Guvern, fără niciun fel de explicații.

Ulterior, în 2013, conducerea Direcției de privatizare din Departamentul pentru Energie a vorbit despre înființarea unui fond cu un capital de circa 1 miliard de euro, format din participațiile minoritare deținute de stat la companiile energetice.

viewscnt
Afla mai multe despre
fond
investitii
active imobiliare
participatiuni
garantare
finantare. guvern