GRAFIC&FOTO Bursa românească urcă pe maxime post-criză după recunoașterea ca piață emergentă. Jucătorii sunt în așteptarea unei turme de investitori de 128 de ori mai mare. Liderul mondial Vanguard, printre potențialii nou-veniți

GRAFIC&FOTO Bursa românească urcă pe maxime post-criză după recunoașterea ca piață emergentă. Jucătorii sunt în așteptarea unei turme de investitori de 128 de ori mai mare. Liderul mondial Vanguard, printre potențialii nou-veniți
scris 27 sep 2019

Indicii principali de la Bursa de Valori București au câștigat aproape un procent, într-o mișcare ascendentă mai amplă, la prima ședință de tranzacționare după ce a primit o promovare la statutul de piață emergentă din partea agenției FTSE Russell. Aceasta deschide calea intrării în piață a unor noi categorii de investitori care au restricții să investească în piețele de frontieră. Estimări inițiale spun că am putea avea intrări de capital de aproximativ 150 milioane de euro pe un orizont de timp predictibil.

Volumele de tranzacționare au urcat consistent la Bursa de Valori București în contextul în care investitorii au reacționat pozitiv la știrea potrivit căreia agenția de evaluare financiară FTSE Russell a ridicat BVB la statutul de piață emergentă, față de cel de piață periferică pe care îl avea înainte. Încă de la debutul sesiunii de tranzacționare, jucători au activat ordine importante, iar cotațiile au urcat. Deși tendința s-a atenuat pe parcursul trecerii orarului de tranzacționare, interesul s-a menținut viu.

Urmărește-ne și pe Google News

Este felul cum piața a traversat momentul așteptat de 3 ani de când bursa locală a fost pusă pe lista de așteptare. Mutarea celor de la FTSE Russell a fost caracterizată drept „moment istoric” de reprezentanții operatorului de piață și alte personalități din piață și din zona de reglementare. La evenimentul organizat cu acest prilej la BVB chiar s-a făcut abuz de cuvântul „istoric” pentru a marca o realizare pentru care șampania a curs la propriu la sediul Bursei.

Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României CITEȘTE ȘI Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României

Investitorii nu au avut posibilitatea să se exprime cu toții. Banii lor, totuși, au vorbit. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 72,57 milioane lei (15,27 milioane euro), fiind cu 60,30% peste valoarea medie zilnică de tranzacționare a anului trecut de 45,27 milioane lei (9,72 milioane euro) considerată suficientă de cei de la FTSE Russell pentru a acorda pieței românești de capital și ultimul criteriu, cel al lichidității, în vederea accederii în categoria „Secondary Emerging”.

Sentimentul favorabil s-a văzut și asupra cotațiilor. Piața a urcat în ansamblul ei, cu primele cele mai tranzacționate 6 acțiuni având închideri „pe verde” și cu indicele compozit BET Plus înregistrând o apreciere de 0,80%. De asemenea, indicele reprezentativ BET a crescut cu 0,79%, până la un nou maxim post-criză de 9.603,38 de puncte, în continuarea unui parcurs ascendent din acest an a cărui coerență este subliniată de multiplele linii de trend și dispunerea în „evantai” a mediilor mobile relevante în proporții Fibonacci, așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC&FOTO Bursa românească urcă pe maxime post-criză după recunoașterea ca piață emergentă. Jucătorii sunt în așteptarea unei turme de investitori de 128 de ori mai mare. Liderul mondial Vanguard, printre potențialii nou-veniți

Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), spune că pentru România s-a deschis o autostradă a fluxurilor de capital europene, iar președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea, afirmă că, în economia globalizată, resursele investitorilor intră în piețe pe principiul vaselor comunicante.

Nu sunt numai exprimări retorice. Este vorba de o realitate nemijlocită. Ridicarea statutului bursei românești lasă loc intrării în piață a unor noi jucători care au, prin actul constitutiv, restricții de a investi pe piețe nereglementate sau pe burse de frontieră, așa cum România era până (mai) ieri.

Lucian Anghel, președintele al Bursei de Valori București, a amintit la evenimentul organizat de instituția pe care o reprezintă, citând un studiu al casei de brokeraj WOOD & Company Financial Services, cu prezență relevantă și pe piața românească, de faptul că fondurile de investiții dedicate piețelor emergente au la dispoziție resurse financiare de aproximativ 128 de ori mai mari decât banii în administrarea jucătorilor specializați pe piețele de frontieră.

Anghel dozează, însă, prudent așteptările. Intrările nu vor fi imediate, ci este vorba de un proces de 3-5 ani sau chiar 7 ani în care piața locală va beneficia de resurse suplimentare, pe măsură ce emitenții vor știi să se facă suficient de atractivi pentru a atrage capital în proporții semnificative. Perspectivele sunt ca societățile românești listate să devină mai valoroase, iar astfel românii să aibă pensii mai mari pe măsură ce și fondurile lor pentru retragere vor avea portofolii mai consistente, a mai spus președintele BVB.

În prefigurarea intrării unor noi categorii de investitori instituționali, jucătorii deja prezenți au arătat astăzi un apetit sporit. În aceste condiții, acțiunea-fanion a pieței, cea a Băncii Transilvania (TLV), a adunat schimburi de 22,20 milioane lei în piața reglementată, ordinele de cumpărare fiind suficiente pentru a împinge cotația cu 1,24% peste referință, la prețul de 2,44 lei/acțiune, care aduce instituția de credit la o valoare de 12,72 miliarde lei (2,68 miliarde euro), aproape de capitalizarea record. Intraday au fost atinse chiar și niveluri de preț mai ridicate. Pe același emitent s-a realizat și cea mai importantă tranzacție specială din piața deal, de 2,99 milioane lei.

Surpriză: Statul intră ca jucător pe Bursă. Ținta: companiile energetice CITEȘTE ȘI Surpriză: Statul intră ca jucător pe Bursă. Ținta: companiile energetice

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 0,99%, până la prețul de 14,30 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 18,24 milioane lei. Aceastea au fost urmate îndeaproape în clasamentul lichidității, cu transferuri de 11,00 milioane lei, de titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au crescut cu 0,41%, până la prețul de 36,65 lei/acțiune.

Cele 3 companii ale căror acțiuni au dominat astăzi piața urmează să intre din septembrie 2020 în componența indicelui FTSE All Cap, urmând să devina ținta achizițiilor fondurilor de investiții active pe piețele emergente.

Câți bani vin în România, de la cine și când

Extrapolări ale scenariilor urmate de alte burse care au fost promovate la statutul de piață emergentă, de la cel de frontieră, arată că în anul de la decizia firmei de evaluare financiară până la intrarea propriu-zisă în indice există o tendință pozitivă a cotațiilor. Estimări în baza datelor precedente și raportate la dimensiunea pieței românești indică intrări de capital de aproximativ 150 milioane de euro pe un orizont de timp previzibil.

Cea mai spectaculoasă intrare ar putea fi cea a fondurilor Vanguard, lider mondial pe piața ETF-urilor și a vehiculelor de investiții cu strategii pasive, de replicare a indicilor. Acestea au trecut nu demult de la urmărirea clasificărilor sub criteriile Morgan Stanley, la cele ale FTSE Russell. Prin urmare, ar fi în măsură să realizeze achiziții de acțiuni la BVB pentru a urmări indicațiile agenției de evaluare și indicii acesteia. Surse din piața de capital au declarat pentru Profit.ro că au fost deja contacte între reprezentanți ai unor entități active pe piața de capital românească și Vanguard, iar ultimii au arătat interes de principiu pentru România și o cunoaștere a realităților bursiere locale.

Tendință atenuată pe segmentul de energie și pe acțiunile SIF

Până la venirea jucătorilor de calibru, sunt cei deja activi în ultimii ani care s-au activat la cumpărare, ridicând cotațiile. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 1,28%, până la prețul de 1,1850 lei/acțiune, nu departe de maximul din piața secundară atins chiar în aceste săptămâni, pe volume echivalente cu 3,45 milioane lei în piața reglementată. Acestora li s-a adăugat o tranzacție de tip deal în valoare de 1,17 milioane lei.

La același capitol, titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au corectat cu 0,45%, până la prețul de 2,1900 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,46 milioane lei. În general a fost o zi mai slabă pentru acțiunile SIF, astfel încât indicele BET-FI al fondurilor închise de investiții a subperformat pieței, cu un avans de numai 0,35%, până la nivelul de 42.595,22 de puncte.

După THR Marea Neagră, o altă companie hotelieră din portofoliul SIF Transilvania vrea să lanseze program de răscumpărări. Beneficiile ar urma să meargă spre conducere CITEȘTE ȘI După THR Marea Neagră, o altă companie hotelieră din portofoliul SIF Transilvania vrea să lanseze program de răscumpărări. Beneficiile ar urma să meargă spre conducere

La fel, indicele energetic BET-NG a avut o diamică sub media pieței, +0,41%, în contextul unei aprecieri anemice, de 0,12%, a titlurilor OMV Petrom (SNP) care au închis la prețul de 9,4220 lei/acțiune o sesiune în care au adunat schimburi de 2,41 milioane lei. Într-un anume fel, titlurile celei mai importante companii petroliere românești au fost pierzătoarele momentului. Lichiditatea slabă și free-floatul real redus au atârnat negativ, astfel încât emitentul nu a fost inclus de FTSE Russell în indicele său.

La același capitol de enrgie și utilități, titlurile Trangaz (TGN) au crescut cu 1,39%, până la prețul de 365,00 lei/acțiune, pe transferuri de 2,41 milioane lei, iar titlurile Nuclearelectrica (SNN) au închis în staționare, la prețul de 13,30 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,21 milioane lei.

România arată ca o țară emergentă, dar pentru bursă a fost nevoie de îngăduința FTSE Russell

Economia României are energie cinetică pentru a genera bogăție, iar aceasta este caracteristica piețelor emergente, spune Mark Davis, director regional al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru Bulgaria și România, care consideră astfel meritată promovarea. Instituția internațională de credit este în acționariatul Bursei de Valori București (BVB), care astăzi a fost câștigătoare și ca emitent. Listate pe propria platformă, titlurile operatorului de piață au avut cea mai bună creștere, de 6,20%, până la prețul de 27,40 lei/acțiune, pe fondul știrii care a electrizat întreaga piață.

GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară CITEȘTE ȘI GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară

Totuși, lichiditatea a bătut pasul pe loc în ultimii 2 ani. Fără promovarea hulitei ordonanțe de urgență, denumită de guvernanți „taxa pe lăcomie” și care a antrenat o activitate de tranzacționare sporită la prăvălirea acțiunilor de la cumpăna dintre ani, fotografia pe care a judecat FTSE Russell ar fi arătat altfel. Cum rulajul nu a crescut în 2018 decât cu 5,40% față de valoarea medie zilnică de tranzacționare de 42,95 milioane lei (9,40 milioane euro), iar în acest an lichiditatea este în declin, nu este exclus ca judecătorii americano-britanici să fi cântărit cu clemență decizia de promovare.

Anghel de la BVB spune că nu a fost ședință trimestrială a celor de la FTSE Russell în ultimii 3 ani la care reprezentanții bursei românești să nu fi fost prezenți, arătând o preocupare ridicată pentru accesarea statutului de piață emergentă. Un reprezentant al companiei de evaluare financiară, va veni, de altfel, în premieră în România la jumătatea acestei toamne pentru a participa la o conferință organizată de filiala locală a Citi a cărei președinte Cristian Agalopol chiar a afirmat că a așteptat cu o seară înainte ca pe Moș Crăciun comunicarea celor de la FTSE Russell.

Ce urmează. Listarea Hidroelectrica ar promova bursa și sub criteriile MSCI

Dincolo de așezarea celor de la Vanguard sub criteriile lor, marele jucător în piața clasificării piețelor este Morgan Stanley, instituție urmărită de mai multe entități din piața fondurilor de investiții. România nici măcar nu se află pe lista de așteptare a MSCI pentru atribuirea statutului de piață emergentă. Ștacheta acestora este mai sus înălțată, fiind de nevoie de cel puțin 3-4 emitenți care să îndeplinească o masă critică de capitalizare, free-float și lichiditate.

VIDEO În plin infringement, România este pe cale să aibă a patra bursă de gaze naturale. Din aceeași direcție vine un proiect ambițios, cu platformă blockchain și criptomonedă. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI VIDEO În plin infringement, România este pe cale să aibă a patra bursă de gaze naturale. Din aceeași direcție vine un proiect ambițios, cu platformă blockchain și criptomonedă. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum

Adrian Tănase director general al Bursei de Valori București, a declarat pentru Profit.ro că îndeplinirea criteriilor MSCI este obiectivul următor al entității pe care o conduce, dar orizontul de timp este de cel puțin 2 ani. În prezent, doar Banca Transilvania (TLV) se califică detașat sub toate categoriile impuse de evaluatori, în timp ce alți 3 emitenți au oscilații neconcludente în apropierea respectivelor praguri. OMV Petrom are capitalizarea necesară, dar nu întrunește criteriile de lichiditate, Romgaz este lichidă, dar nu atinge decât episodic valoarea de piață, iar BRD Groupe Société Générale are principala problemă la nivelul free-float-ului.

Listarea Hidroelectrica ar rezolva instantaneu îndeplinirea cerințelor. Producătorul de energie hidro ar fi un emitent care ar întruni criteriile de lichiditate, free-float și capitalizare, însă cu efect de domino, spune Tănase, majorându-și ponderea deținerilor în acțiuni cotate cu nou-listata Hidroelectrica, Fondul Proprietatea ar fi în măsură să pună în vânzare participația sa de la OMV Petrom care ar intra în free-floatul real și ar majora activitatea de tranzacționare pe acțiunile companiei petroliere până a le face relevante sub criteriile MSCI. Cu 3 emitenți care se califică detașat, agenției de evaluare, i-ar rămâne să-și ia ca marjă celelalte 2 societăți care bat la porțile pieței emergente, respectiv BRD și Romgaz.

Directorul BVB spune că aceasta ar face din bursa românească o piață mai atractivă decât cele din Ungaria și Cehia, care sunt debalansate doar către câțiva emitenți de anvergură, precum OTP Bank, Mol și CEZ.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
adrian tanase