În contextul și al unei presiuni la vânzare în piețele externe, și la BVB am consemnat o nouă sesiune de retragere, din punct de vedere tehnic apărând pentru a 2-a oară în ultimele 5 săptămâni formațiunea tehnică „3 ciori negre”, care anunță scăderi.
Bursa de Valori București a notificat piața că valoarea tranzacțiilor a depășit în premieră pragul de 20 miliarde lei al tranzacțiilor anuale, activitate antrenată de aproximativ 74.000 de investitori direcți. Ședința a fost în nota de sporire a volumelor semnalată de operatorul de piață și rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 55,21 milioane lei (11,16 milioane euro), nivel superior mediei care a adus promovarea pieței locale la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell.
Sunt, însă, transferuri care vin pe fondul unei presiuni la vânzare. Într-un climat de aversiune la risc în care dobânzile cresc pe piața americană de bonduri și indicele S&P500 de la New York Stock Exchange a revenit în zona minimelor de la sfârșitul anului trecut și bursa românească a bătut în retragere.

Indicele compozit BET-XT a pierdut 1,09% și indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,18%, până la nivelul de 13.128,23 puncte, unde din punct vedere tehnic a întâlnit ca suport dinamic media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se observă pe graficul de mai jos,
Același tablou vizual ne arată că cele 3 ședințe consecutive de deprecieri, fiecare dintre ele cu declin mai mare de 1%, au conturat o formațiune a celor „3 ciori negre” („3 black crows”) care, de regulă, anticipează cel puțin o secvență prelungită negativă sau chiar o întoarcere pe un trend de scădere. Este pentru a 2-a oară în ultimele 5 săptămâni când acest „pattern”, care trădează pierderea răbdării vânzărilor, s-a conturat la BVB.

Impulsul descendent a fost imprimat de un recul de 3,19%, până la prețul de 0,4700 lei/acțiune, a titlurilor OMV Petrom (SNP), pe o activitate de 7,10 milioane lei. Mișcarea ce a făcut ca și indicele energetic BET-NG să subperformeze cu un declin de 2,17% vine în contextul în care Fondul Proprietatea (FP) promovează un plasament accelerat în care intenționează vânzarea a 1,70 milioane acțiuni ale companiei petroliere, reprezentând 3,00% din totalul titlurilor. De regulă, piața a solicitat discount pentru astfel de operațiuni de piață, iar în cea de față Fondul este dispus să suplimenteze pachetul cu încă 1,15 miliarde acțiuni în funcție de cerere.

Titlurile vânzăorului Fondul Proprietatea s-au corectat cu 0,60%, până la prețul de 1,9860 lei/acțiune, pe o activitate de 3,15 milioane lei, mișcare ce a tras în jos indicele financiar BET-FI care a pierdut 0,24%, până la nivelul de 52.139,95 puncte.
Interesul a fost ridicat și pentru segmentul bancar unde investitorii fac un joc al încasării dividendelor. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au retras cu 0,75%, până la prețul de 2,6300 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 21,78 milioane lei, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), s-au apreciat cu 0,71%, până la prețul de 19,90 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,06 milioane lei.
Pe segmentul energetic, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au închis cu 2,18% sub referință, la prețul de 2,69 milioane lei, pe transferuri de 2,69 milioane lei, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au coborât cu 1,63%, până la prețul de 36,25 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,48 milioane lei.
Pe al 3-lea rulaj al zilei, de 3,46 milioane lei, titlurile MedLife (M) s-au depreciat cu 1,98%, până la prețul de 24,80 lei/acțiune. Reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de alte 4 acțiuni, toate cu închideri negative: -1,29%, până la prețul de 1,0740 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), -1,29%, până la prețul de 1,0740 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), -0,63%, până la prețul de 15,75 lei/acțiune, pentru titlurile Purcari Wineries (WINE), -0,73%, până la prețul de 5,42 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila (AQ), -0,15%, până la prețul de 1,3700 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE).