Furnizorul de plante, produse pentru protecția plantelor, unelte și utilaje pentru grădinărit și decorațiuni pentru casă și grădină Glissando Garden, parte din grupul de firme Glissando, lansat în 1991, în Timiș, a semnat actele pentru listarea la bursă.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Au fost deja lansate procedurile în vederea admiterii la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, conform documentului semnat de acționari.
Glissando Garden a înregistrat în 2022 afaceri de 25,5 milioane lei (creștere de 25% comparativ cu anul precedent) și un profit de circa 588.000 lei (minus de 61%), cu aproape 40 de angajați.
Compania îl are ca acționar majoritar pe Ioan Biianu (80%), conform termene.ro.
Grupul de firme Glissando a luat ființă în anul 1991, la Timișoara, odată cu fondarea companiei Glissando SRL. De la început, domeniul de activitate a fost comercializarea produselor pentru agricultură și protecția plantelor.
Ulterior, prin înființarea companiei Tellurium Chemical Co SRL în anul 1993, activitatea grupului se dezvoltă atât în direcția formulării de pesticide și îngrășăminte cât și microambalarea acestor produse.
În anul 1998 a fost achiziționată compania Confmet SA, al cărei principal domeniu de activitate este realizarea de construcții. Aceasta companie ajută grupul Glissando în dezvoltarea rețelei de distribuție și stocare a produselor de protecția plantelor, la nivel național prin implicarea în construcția spațiilor destinate activităților grupului.
Cerințele pieței pentru produse conexe agriculturii, produse din gama hobby, au condus la înființarea, în anul 2011, a firmei Glissando Garden Center SRL și inaugurarea, în anul 2015, a primului magazin de tip Garden Center din România, la Timișoara.
CITEȘTE ȘI FOTO Ministrul Energiei a depus plângere penală după o manipulare video în care era prezentat ca promovând o falsă schemă de investiții Enel. Anterior, un sucevean s-a trezit fără niciun ban. Cum se pune în practică o fraudă cu investițiiDezvoltarea organică, firească a grupului de firme Glissando, duce la finalizarea în 2015 a primului depozit de cereale, în localitatea Voiteg, județul Timiș, capacitatea acestui depozit vertical fiind de 20.000 tone. În 2018 a finalizat construcția unei magazii orizontale cu o capacitate de stocare de 16.000 tone. Pe această platformă furnizează servicii specifice depozitării cerealelor: depozitare, cântărire, analize specifice, uscare, tarare, încărcare auto și vagoane CFR.
În prezent, compania Glissando, deține o rețea națională de 18 depozite cu peste 20.000 mp suprafață destinată depozitării și o rețea de 49 fitofarmacii, cu peste 3.000 mp suprafață de vânzare cu amănuntul, fiind una dintre companiile de top în domeniu.
CITEȘTE ȘI Hidroelectrica – la a 2-a tăiere a estimărilor de preț de pe Wall Street. O nouă bancă gigant reduce prețul-țintăLa 30 de ani de la data înființării, Grupul Glissando are peste 250 de angajați și o cifră de afaceri consolidată de 40 milioane euro.