Într-un context în care deja obligațiunile guvernamentale românești se tranzacționează la niveluri care oferă randamente mai ridicate decât cele ale altor țări din regiune, alertele externe sunt că presiunea la vânzare a nerezidenților pe piața locală de bonduri ar urma să se mențină în cursul acestui an. JP Morgan spune că, în condițiile unei inflații mari, ciclul de tăiere a dobânzilor din România este probabil să fie întârziat.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important Jumătatea anului trecut găsea piața românească de titluri de stat într-o zonă atractivă, în care investitorii străini au luat expuneri majore,, reflectare a unui sentiment pozitiv față de economia locală. După un moment de slăbiciune din septembrie-octombrie, entuziasmul a tins să se estompeze și nu este exclus ca, pentru anul în curs, precumpănitoare să devină aversiunea la risc.
O alertă este lansată acum chiar de banca americană JP Morgan, cea care alcătuiește cel mai important indice al piețelor de bonduri din piețele emergente, urmărit de investitorii instituționali. O notă remisă investitorilor la acest început de an și analizată de Profit.ro recomandă reducerea expunerii pe titlurile de stat românești, în așteptarea unui trend descendent pe aceste instrumente.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Asumările celor de la JP Morgan sunt că România va tinde să se decupleze de vecinii săi cei mai importanți din Europa Centrală, respectiv Polonia, Cehia și Ungaria, în contextul înrăutățirii condițiilor fiscale și al amânării începutului ciclului de tăieri de dobândă.
Curba de randament pentru instrumentele cu maturitate între 2 ani și 10 ani a tins să se aplatizeze, de la un vârf de 112 de puncte de bază anul trecut, în care așteptările erau pentru depășirea etapei inflaționiste, către un reper de doar 20 de puncte de bază.
CITEȘTE ȘI BNR a păstrat dobânda cheie la 7%, în linie cu așteptările analiștilorÎntr-adevăr, nivelurile afișate vineri de terminalele de tranzacționare externe arătau un ecart comparabil, între un randament de 6,00% pentru obligațiunile guvernamentale scadente în 2 ani și unul de 6,21% pentru titlurile cu maturitate de 7 ani. În partea superioară a curbei, titlurile la 10 ani poartă un randament anualizat de 6,185%, ceea ce înseamnă un efort mult mai mare în plata dobânzilor pentru România față de Ungaria, ale cărei titluri de stat la 10 ani oferă un randament de 5,605%, și chiar mai ridicat de Polonia, ale cărei instrumente similare oferă un randament de numai 5,066%.
Este, aparent, o reflectare a îngrijorării piețelor finanicare față de nivelul deficitului bugetar din România, conform unor discuții ale Profit.ro cu investitori instituționali activi în piața locală de valori mobiliare.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Lichiditatea din sectorul bancar urcă la un nou nivel recordPentru a pune într-un context și mai larg, Grecia, care a traversat o criză a datoriie suverane foarte puternică în anii 2010-2013, are prețuite titlurile sale de stat la 10 ani la un nivel care oferă un randament de 3,242%, ancorare în prezența acestui stat în zona euro.
Cu un consiliu monetar care leagă leva locală de moneda unică europeană, Bulgaria plătește un randament de 4,296% la titlurile sale de stat la 10 ani, semnificativ sub nivelul României. Croația stă încă și mai bine, cu un randament de 3,254%, aproape la jumătate față de costul la care se împrumută Guvernul de la București. Serbia, țară care nu este membră UE, oferă un randament de 5,41% la titlurile sale cu maturitate la 5 ani.
CITEȘTE ȘI CEO-ul JP Morgan vinde acțiuni ale băncii în valoare de 140 milioane dolariPentru analiștii de piețe emergente ai JP Morgan are sens o mutare către un nivel de subalocare pentru titlurile de stat românești și redirecționarea unor sume de bani pentru supraalocare pe bonurile de trezorerie ale Cehiei și Poloniei.
Este o recomandare care vine în contextul unei inflații persistente în România și care ar urma să silească BNR să-și amâne începerea ciclului de tăieri de dobândă. O presiune pe piața locală de bonduri este de anticipat pentru anul în curs.