Atrăgând pe piața internațională de obligațiuni sume peste țintă de 850 milioane euro, decontate astăzi, pentru rostogolirea datoriilor vechi, RCS&RDS a obținut o reducere a costurilor de finanțare față de precedentele exerciții de piață, dar și dobânzi semnificativ mai mici față de alți emitenți care au emis instrumente obligatare pe piața românească. În prezent, doar Ministerul Finanțelor Publice a obținut cotații mai bune pe emisiunile sale de eurobonduri, dar și entități din cadrul Grupului Banca Transilvania, cel mai important jucător din piața financiar-bancară din România.
Digi Communications (DIGI) și-a extins maturitățile pentru datoria acumulată în contul operatorului telecom RCS&RDS pe care îl deține, dar și a entităților similare din Ungaria și Spania, pentru care și-a finanțat astfel extinderile. Emitentul a plasat obligațiuni, decontate astăzi, în valoare de 450 milioane lei cu maturitate de 5 ani la o dobândă de 2,50%, dar a atras și finanțare în valoare de 400 milioane euro la un cost de 3,25% pentru scadența 2028. Compania beneficiază de menținerea climatului de dobânzi zero din zona euro și reușește să-și reducă semnificativ costurile față de emisiunea precedentă de obligațiuni de 550 milioane euro care avea maturitate în 2023 și purta o dobândă de 5,0%.
Pe piața românească obligatară, cea mai bună comparație o reprezintă exercițiul de piață a companei Autonom Services, pornită din Piatra-Neamț, cu servicii integrate în sectorul închirierilor auto pe termen scurt și a serviciilor conexe, deși dimensiunea emisiunii de obligațiuni, de 20 milioane lei, este de 42,5 ori mai mică decât cea a RCDS&RDS. Titlurile listate la Bursa de Valori București cu simbolul AUT24E au fost plasate la o dobândă-fixă de 4,45% pentru maturitatea de 5 ani, emisiunea având ica nvestitor-ancoră Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu o investiție de 4,5 milioane euro. Comparația este cu atât mai relevantă cu cât activitatea în respectivele domenii este asemănătoare peste tot în lume, cu rate de înlocuire mare, acces la cash și o rată ridicată de utilizare a capitalului împrumutat.
CITEȘTE ȘI PREMIERĂ SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia cheamă acționarii să voteze eliminarea pragurilor de deținere. O veste așteptată de peste un deceniuTot la 5 ani s-a împrumutat, însă, într-un alt context de piață în anul 2017, compania Impact Developer & Contractor (IMP), care a obținut o finanțare de 12,52 milioane euro la un cost al dobânzii de 5,75%, mai mult decât dublu față de cel la care s-a finanțat acum pe termen mediu Digi și care listează aceste titluri pe Bursa de Valori din Irlanda.
Reper pentru calificativul de risc al societății din domeniul telecom este deviația față de costurile împrumutului suveran. Comparația este cu emisiunile de eurobonduri în valoare de 3 miliarde euro de la începutul acestui an ale Ministerului Finanțelor Publice. Acesta s-a împrumutat cu un cost de 2,04% la euro, la o maturitate mai mult decât dublă, de 12 ani, decât plasamentul scadent în 2025 al RCS&RDS. Pe 30 de ani, statul român s-a finanțat în euro la o dobândă de 3,41% în emisiunea primară. Cotațiile au tins să se aprecieze în piața secundară, care arată un cost marginal mai coborât de finanțare a României.
În piață mai există două emisiuni în euro ale Finanțelor Publice la o maturitate de 5 ani, similară cu cea la care s-a împrumutat Digi. Este vorba despre o emisiune din februarie 2016 la o dobândă de 1,25%, de 2 ori mai redusă decât cea a RCS&RDS, dar și o emisiune din decembrie 2018 unde statul a obținut un cost chiar mai atractiv, de 1%.
Repere de comparație din industria bancară
Aceste repere ale costurilor de finanțare, apropiate de Finanțele Publice, le mai are în piața românească doar o instituție internațională. International Investment Bank, fondată ca un echivalent al Fondului Monetar Internațional pentru fostul bloc economic răsăritean CAER din perioada Războiului Rece. Aceasta a plasat 80 milioane euro în anul 2018 la o dobândă fixă de 1,50%, însă pe o maturitate de numai 2 ani, după ce cu un an înainte emisese obligațiuni în valoare de 60 milioane euro u o dobândă de 1,59%. Anul trecut, entitatea a emis în România numai în lei, exercițiul obligatar anual în euro fiind făcut la Budapesta, unde și-a mutat sediul care anterior se afla la Moscova.
Pe lângă stat, mai ieftin se mai finanțează și Grupul Banca Transilvania. Instituția-fanion a conglomeratului financiar, e emis în vara anului 2018 obligațiuni în valoare de 285 milioane de euro cu scadența la 10 ani și pe care le-a plasat la o dobândă Euribor la 6 luni (în prezent negativ în jur de -0,33%), la care se adaugă 3,75%. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că aceste titluri scadente în 2028, sunt subordonate și negarantate, fiind penultimele la masa credală după acționari, în vreme ce cele ale Digi sunt garantate cu active ale RCS&RDS și ale subsidiarelor sale din Ungaria.
BT Transilvania Leasing IFN, parte a Grupului, s-a finanțat, de asemenea, mai ieftin. Societatea a emis la finele anului trecut titluri obligatare în valoare de 21,5 milioane lei cu maturitate la 5 ani purtând o dobândă Euribor la 6 luni plus 1,75%, iar pe o scadență de 6 ani a plasat titluri de 18,5 milioane lei, la un cost de finanțare Euribor la 6 luni plus 2,00%.
CITEȘTE ȘI Tranzacție majoră în pregătire - OMV Petrom a lansat vânzarea câmpurilor de petrol și gaze din Kazahstan, singurele sale active din străinătate. În 2018, un sfert din investițiile Petrom s-au dus spre KazahstanDobânzi nominale semnificativ mai mari decât cele la care s-a împrumutat Digi vedem la bănci comerciale. Spre exemplu, Patria Bank (PBK) a plasat 5 milioane de euro la o dobândă fixă de 6,50% pentru 8 ani, la un nivel dublu față de cel de 3,25% la care RCS&RDS a emis pentru scadența similară, însă trebuie să ținem cont că este vorba de altă categorie de obligațiuni, cu riscuri asociate mai mari și care nu lasă precădere investitorilor la masa credală. Titlurile Patria Bank sunt subordonate și negarantate, fiind asimilate capitalului de rang 2 conform reglementărilor europene pentru industria bancară.
Tot în această cheie trebuie făcută comparația și cu titlurile emise de Idea Bank, având capital polonez, și care a plasat obligațiuni subordonate și negarantate în valoare de 5 milioane euro la o dobândă fixă de 8,50% pe o maturitate de 6 ani, emisiunea fiind listată pe sistemul multilateral de tranzacționare AeRO al BVB.