Fondurile de pensii NN depășesc un nivel de 5% al participației la Fondul Proprietatea, valoarea pachetului fiind cu puțin peste 100 milioane euro

Fondurile de pensii NN depășesc un nivel de 5% al participației la Fondul Proprietatea, valoarea pachetului fiind cu puțin peste 100 milioane euro
scris 21 feb 2017

Administratorul fondurilor de pensii NN a achiziționat pachete Fondul Proprietatea în valoare de 3,19 milioane lei, depășind astfel un prag de deținere de 5%.

Fondurile de pensii administrate privat NN (fost ING) au ajuns după tranzacții efectuate la jumătatea acestei luni la o deținere de 505,29 milioane acțiuni Fondul Proprietatea (FP), reprezentând 5,02% din capitalul social al societății. Valoarea pachetului se ridică, la ultimul preț de piață al închiderii de astăzi de 0,9010 lei/acțiune, la 455,26 milioane lei (100,82 milioane lei).

Urmărește-ne și pe Google News

Anterior acestor tranzacții deținerea totală ale celor 4 entități NN era de 501,74 milioane acțiuni, de unde rezultă că pachetul achiziționat recent se ridică la 3,55 milioane acțiuni FP, echivalent a 3,19 milioane lei la prețul de astăzi.

Cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea este grupul Elliott Management al miliardarului american Paul Singer care concentrează, prin Manchester Securities Corp. și Beresford Energy un pachet de 21,06 din titlurile FP, conform ultimelor raportări ale emitentului. La prețul de azi, valoarea acestei dețineri se ridică la 1,91 miliarde lei (423,31 milioane euro), cea mai mare expunere unică a unui investitor instituțional nerezident pe bursa românească.

viewscnt
Afla mai multe despre
nn
bursa
fondul proprietatea
elliott management
paul singer
bursa
bvb
fonduri de pensii