La ediția de toamnă a programului Fidelis, investitorii au avut preferință și pentru scadențele scurte.
Sumele atrase de Finanțe s-au situat la 1,54 miliarde de lei, la care se adaugă și 387 milioane de euro.
În sistemul Bursei de Valori București au fost până în ultima zi achiziții pentru cele 5 emisiuni de titluri de stat puse în vânzare de Ministerul Finanțelor, majoritatea pentru maturitatea de 1 an.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Obligațiunile guvernamentale scadente peste un an au atras circa 3,5 miliarde lei.
Cu cât au împrumutat românii Statul pe fiecare tranșă în parte în octombrie:
1 an (donatori de sânge) cu dobândă de 6,85% – 257,4 milioane lei
1 an (lei) cu dobândă de 5,85% – 679,3 milioane lei
5 ani (lei) cu dobândă de 7%/an – 603,8 milioane lei
1 an (euro) cu dobândă de 3,95% – 216,6 milioane euro
5 ani (euro) cu dobândă de 5%/an – 170,6 milioane euro
Pentru donatorii de sânge există un prag minim de 500 lei, în timp ce pentru ceilalți este de 5.000 lei, respectiv 1000 euro în moneda europeană.
Oferta s-a închis astăzi. Ediția precedentă a fost una cu participare record, în echivalent 650 milioane euro. Dobânzile promovate în actualul exercițiu sunt ușor sub nivelurile la care Finanțele Publice au atras finanțare în august.
Ministerul Finantelor a derulat, în perioada 2 - 11 octombrie, o nouă ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis dedicată populației. Este a cincea ofertă derulată prin intermediul Bursei de Valori București (BVB) de la inceputul acestui an și a 19-a din momentul reluării programului FIDELIS, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 17 oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 34,9 miliarde lei (peste 7 miliarde euro).
Noua ofertă Fidelis include cinci emisiuni, două în euro și trei în lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate în lei, au o maturitate de 1 an și o dobândă de 6,85%. Pe tranșa donatorilor au putut fi plasate ordine doar de catre investitorii care au donat sange din 1 mai 2024 până la finalul perioadei de ofertă, respectiv 11 octombrie 2024. Celelalte două emisiuni in lei au maturități de 1 an și 5 ani și dobânzi de 5,85% p.a., respectiv 7% p.a.. Cele două emisiuni Fidelis în euro au maturități de 1 an și 5 ani și dobânzi de 3,95% p.a., respectiv 5% p.a..