Listată în urmă cu 3 ani, compania Dr. Fischer Dental, fondată de doctorul Antoaneta Fischer, cu activitate îndelungată în Germania, face repartizare aproape integrală a profitului net obținut anul trecut, sub formă de dividende.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Dr. Fischer Dental (DENT) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație de repartizare a profitului net de aproximativ 892.000 de lei obținut în 2023.

Astfel, suma de aproximativ 43.000 de lei va fi direcționată spre rezerva legală și aproximativ 843.000 de lei vor pleca spre acționari sub formă de dividende, ceea ce se traduce printr-o rată de distribuție de 94,50%.
Aproape 63.000 de lei ar urma să-i revină revină acționarului majoritar, dr. Antoaneta Fischer, în contul participației de 74,63% din titluri pe care aceasta o deține prin societatea Fischer and Partners SRL.

Valoarea dividendului brut cu dată a plății 31 mai este de 0,0714 lei/acțiune. Calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de închidere, de 1,6000 lei/acțiune, de pe piața AeRO de la BVB, acesta conferă acționarilor un randament de 4,11%.