Compania care deține operatorul telecom RCS&RDS și-a majorat numărul de clienți și afacerile în primele 3 luni ale acestui an. Rezultat pozitiv este obținut încă de la începutul anului, spre deosebire de 2020.
Digi Communications (DIGI) a realizat în primul trimestru venituri de 340,2 milioane euro, cu 8,62% mai mari decât cele de 313,2 milioane euro din perioada similară a anului trecut. Nu mai puțin de 61,61% din aceste afaceri, respectiv în echivalentul sumei de 209,6 milioane lei, au fost realizate în România.
În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale au urcat cu 10,69%, la 307,6 milioane euro, de la 277,9 milioane euro. Astfel, profitul din activități operaționale s-a redus cu 12,70%, la 32,3 milioane euro, de la 37,0 milioane euro. Resorbirea unui impact pe costurile de finanțare a adus un profit net de 14,1 milioane euro, comparativ cu pierderea de 56,0 milioane euro de la T1 2020.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La data de 31 martie, activele totale ale Digi se ridicau la 2,46 miliarde euro, în creștere cu 2,5% față de cele de 2,40 miliarde euro prinse în bilanț la finalul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale pe termen lung au coborât cu 1,41%, la 1,25 miliarde euro, de la 1,27 miliarde euro, iar datoriile totale curente au crescuit cu 10,12%, la 743,54 milioane euro, de la 675,1 milioane euro.
Digi are o capitalizare bursieră de 3,67 miliarde lei (745,13 milioane euro) la ultimul preț de piață de 36,70 lei/acțiune care este cu 8,25% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare derulară în primăvara anului 2017.