Pe fondul unui declin cu 15% al afacerilor, producătorul de îmbrăcăminte Conted Dorohoi a raportat o pierdere de aproape 55.000 de lei în prima jumătate a anului.
Conted Dorohoi (CNTE) a realizat în primul semestru venituri totale de 7,36 milioane lei, cu 15,46% mai mici decât cele de 8,71 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Este o păstrarea dinamicii negative afișate de companie și la 3 luni. În același timp, cheltuielile totale au fost reduse cu 7,40%, la 7,44 milioane lei, de la 8,04 milioane lei.
În aceste condiții, compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de aproape 55.000 de lei, față de profitul net semestrial din 2016 de aproximativ 571.000 de lei. Activele totale ale Conted se ridicau la 30 iunie la 12,08 milioane lei, în creștere cu 5,92% față de cele de 11,40 milioane lei de la jumătatea anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au urcat cu 2,17%, la 1,83 milioane lei, de la 1,79 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Trump își dizolvă două dintre consiliile economice, în urma unui val de demisii ale unor CEOPe fondul raportării financiare negative, titlurile Conted Dorohoi au scăzut până la jumătatea ședinței de tranzacționare de astăzi Bursei de Valori București cu 5,00%, până la prețul de 28,50 lei/acțiune pe un rulaj cu puțin peste 10.000 de lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest. La această cotație, capitalizarea de piață a companiei este de 6,83 milioane lei (1,49 milioane euro).