Bursele europene și cotațiile petrolului cresc, în timp ce lira sterlină pierde teren din cauza unui posibil Brexit

Bursele europene și cotațiile petrolului cresc, în timp ce lira sterlină pierde teren din cauza unui posibil Brexit
scris 22 feb 2016

Acțiunile principalelor companii europene și cotațiile petrolului au crescut semnificativ în prima parte a tranzacțiilor de luni, reflectând evoluția burselor asiatice, în timp ce lira sterlină s-a depreciat față de dolar și euro, pe fondul temerilor referitoare la o posibilă ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În jurul orei 13:35, lira sterlină se tranzacționa în scădere cu 1,9% la 1,4129 unități pentru un dolar american, cea mai scăzută cotație din ultimele trei săptămâni, și ar putea încheia ziua cu cel mai abrupt declin începând cu 6 mai 2010. Față de euro, moneda britanică a pierdut 1,23%, la 1,2778 unități.

Urmărește-ne și pe Google News

Marea Britanie va decide la un referendum programat pentru 23 iunie dacă rămâne în UE, a afirmat sâmbătă premierul britanic David Cameron. Anunțul a fost făcut după ce Cameron a prezentat miniștrilor britanici acordul încheiat vineri cu liderii statelor membre UE, prin care Marea Britanie primește un statut special în cadrul Uniunii.

Însă duminică, Boris Johnson, primarul Londrei și un important membru al Partidului Conservator, aflat la putere, a declarat că va sprijini campania pentru desprinderea Marii Britanii de UE, alăturându-se altor șase membri ai Cabinetului Cameron care s-au pronunțat în favoarea părăsirii Uniunii, scrie Reuters.

"Cred că există îngrijorări reale referitor la ieșirea Marii Britanii, iar nivelul de nesiguranță va crește pe măsură ce se apropie data referendumului", a spus Alvin Tan, analist în Londra al băncii franceze Societe Generale.

În pofida incertitudinilor privind viitorul Marii Britanii în UE, acțiunile listate la Londra au urcat semnificativ în prima parte a zilei, în linie cu evoluția principalelor burse europene. Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,26%, după ce vineri a închis pe scădere cu 0,4%.

Profitul HSBC, cea mai mare bancă din Europa, în scădere din cauza mediului economic dificil CITEȘTE ȘI Profitul HSBC, cea mai mare bancă din Europa, în scădere din cauza mediului economic dificil

"Momentan, Brexit-ul nu reprezintă o problemă pe piața de capital, însă acest lucru s-ar putea schimba. Probabilitatea unei ieșiri din UE a Marii Britanii a crescut după poziționarea lui Boris Johnson", potrivit lui Jurgen Michels, economist șef la banca germană BayernLB.

Indicele Stoxx Europe 600, al principalelor companii europene, era în urcare cu 1,5%, la 331,41 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, potrivit MarketWatch.

Creșterea este sprijinită de avansul înregistrat de prețul petrolului și al altor materii prime. Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în aprilie au urcat cu 3,1%, la 34,05 dolari/baril, în timp ce cotația petrolului WTI a avansat cu 3,3%, la 32,81 dolari/baril.

Totodată, prețul pentru minereurile de fier a urcat la cel mai mare nivel din ultimele aproape cinci luni, determinând creșteri importante pentru companiile din segmentele minerit și metalurgic. Astfel, titlurile Anglo American au avansat cu 7,57%, ArcelorMittal a câștigat 4,1%, iar Rio Tinto cu 5,6%.

Pe alte piețe, indicele DAX 30 (Frankfurt) a urcat cu 1,86%, CAC 40 (Paris) cu 1,68%, iar ASE (Atena) cu 2,26%.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni
burse
europene
evolutii
lira sterlina
petrol
cotatii