Bursele europene au închis în creștere, după o sesiune anterioară dificilă

Bursele europene au închis în creștere, după o sesiune anterioară dificilă
scris 29 nov 2024

Bursele europene au închis în creștere, susținute de titlurile bancare, după o sesiune anterioară dificilă, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 0,45%. Acțiunile bancare au condus avansul, cu o creștere cu 0,98%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 0,67%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Profit Financial.forum - Adrian Negru, CEO Raiffeisen Asset Management: Posibil să vedem o depreciere a leului, dar nu va fi nimic necontrolat CITEȘTE ȘI VIDEO Profit Financial.forum - Adrian Negru, CEO Raiffeisen Asset Management: Posibil să vedem o depreciere a leului, dar nu va fi nimic necontrolat

Indicele CAC 40 al Franței a crescut cu 0,51%, revenindu-și după o scădere de miercuri, chiar dacă prima de risc a țării s-a apropiat de cea a Greciei pentru prima dată, pe fondul tulburărilor politice în curs.

Indicele german DAX a avansat cu 0,85%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,08%, FTSE MIB, al bursei din Milano a urcat cu 0,51%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,27%.

Acțiunile companiei britanice de asigurări Direct Line au înregistrat o creștere spectaculoasă de 42%, atingând cel mai ridicat nivel din 2023. Avansul a venit după ce firma a respins o ofertă de preluare de la compania rivală Aviva, considerând că aceasta subevaluează semnificativ compania.

În sectorul tehnologic, firmele olandeze din industria semiconductorilor, ASML, Besi și ASM International, au înregistrat creșteri. Bloomberg a scris că noile restricții impuse de SUA asupra echipamentelor pentru semiconductori și cipurilor de memorie AI destinate Chinei ar putea fi mai puțin severe decât se anticipase.

Atenție șoferi - Restricții de circulație începând de astăzi, în anumite zone CITEȘTE ȘI Atenție șoferi - Restricții de circulație începând de astăzi, în anumite zone

Acțiunile producătorului francez de băuturi spirtoase Rémy Cointreau au crescut cu 5%, după ce a raportat un declin mai mic decât cel prevăzut al profitului operațional în prima jumătate a anului. Cu toate acestea, compania estimează o scădere a vânzărilor între 15% și 18% pentru întregul an.

Investitorii au urmărit și datele despre inflație din zona euro, înaintea publicării indicatorului pentru întregul bloc vineri. Prețurile de consum din Germania au rămas stabile în noiembrie, contrar așteptărilor economiștilor, în timp ce inflația din Spania a crescut de la 1,8% la 2,4%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni