Săptămâna de tranzacționare de la BVB a început cu o sesiune în care principalii indici și cele mai tranzacționate acțiuni s-au regăsit în zona închiderilor de vineri.
La debutul ședinței, Bursa de Valori București a fost marcată de 2 povești care sunt departe de nucleul său important, al celor mai lichdie acțiuni incluse în indicele BET. Prima dintre acestea a fost accesul la cota pieței reglementate a titlurilor SafeTech Innovations (SAFE), compania de servicii de securitate cibernetică promovând de la cota pieței AeRO unde s-a listat în urmă cu 2 ani.
A 2-a reverberație a venit din piețele regionale, unde bursa din Istanbul pierdea, în prima jumătate a orarului de tranzacționare, 4,5%, reacție a investitorilor la cutremurele devastatoare care au afectat sudul țării. Către final, piața și-a revenit și până la închidere declinul mediu al acțiunilor turcești a fost de numai 1,3%.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În contextul și al unor deprecieri pe piețele de acțiuni dezvoltate, la BVB a lipsit apetitul la cumpărare. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 29,07 milioane lei (5,93 milioane euro), concentrat în proporție de 59,80% pe primele cele mai tranzacționate 2 simboluri.
Este vorba despre titlurile OMV Petrom (SNP), care au avansat cu 0,11%, până la prețul de 0,4705 lei/acțiune, pe transferuri de 9,26 milioane lei, și de cele ale Băncii Transilvania (TLV), care au staționat la prețul de 19,98 lei/acțiune.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom: Nu datorăm contribuția de solidaritate, dar o vom plăti dacă ANAF ajunge la altă concluzieAceeași lipsă de dinamică a fost și pe alți 2 emitenți care au atins o masă critică a activității: 0,24%, până la prețul de 2,0550 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au adunat schimburi de 3,75 milioane lei, și staționare la prețul de 44,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au cumulat volume echivalente cu 1,76 milioane lei.
Inerția la nivelul celor mai tranzacționate acțiuni s-a manifestat și la nivelul indicilor: +0,07% pentru indicele compozit BET-XT, +0,13% pentru indicele finanicar BET-FI care a închis la nivelul de 50.040,43 de puncte, -0,13% pentru indicele energetic BET-NG și +0,08% pentru indicele reprezentativ BET, care la nivelul de 12.284,63 de puncte este în zona maximului ultimelor 5 luni..