Bursa revine pe creștere. Volumele, însă, nu își revin

Bursa revine pe creștere. Volumele, însă, nu își revin

Sursa foto: BVB

scris 19 ian 2024

Ultima sesiune de tranzacționare de la BVB marcată de o lichiditate slabă, parțial salvată de acțiunile Hidroelectrica.

Presiunea la vânzare din piețele de acțiuni europene, unde au existat corecții, s-a ridicat la acest final de săptămână, ceea ce a favorizat și o reluare a tendinței de apreciere la Bursa de Valori București. Indicele reprezentativ BET, după o secvență de 3 ședințe în care a bătut în retragere, a avut un avans de 0,40%, până la nivelul de 15.617,64 de puncte și unde are cale liberă pentru un nou parcurs către maxime.

Urmărește-ne și pe Google News

Bursa revine pe creștere. Volumele, însă, nu își revin

Investitorii încă arată prudență, prin prisma volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de doar 34,66 milioane lei (6,96 milioane euro), asigurat în proporție mai mare de jumătate de primii 2 emitenți. Astfel, titlurile Hidroelectrica (H2O) au alunecat cu 0,08% sub referință, până la prețul de 129,40 lei/acțiune, pe tranzacții de 13,46 milioane lei, și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 0,32%, până la prețul de 24,86 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,57 milioane lei.

FOTO Obligațiunile plasate în decembrie de Consiliul Județean Cluj ajung la cota Bursei. Investiții într-o infrastructură cât un drum până la Veneția. Clujul - primul județ care face acest exercițiu de piață în ultimul deceniu CITEȘTE ȘI FOTO Obligațiunile plasate în decembrie de Consiliul Județean Cluj ajung la cota Bursei. Investiții într-o infrastructură cât un drum până la Veneția. Clujul - primul județ care face acest exercițiu de piață în ultimul deceniu

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 1,50%, până la prețul de 17,60 lei/acțiune, pe o activitate de 1,01 milioane lei. În rest reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Transgaz (TGN) ce au avut un salt de 2,48%, până la prețul de 19,00 lei/acțiune, de titlurile OMV Petrom (SNP) care au staționat la prețul de 0,5740 lei/acțiune, și de un certificat de tip turbo short având activ suport indicele american Dow Jones Average Industrial și emis de BRK Financial (BKDOWTSC7).

Indicii sectoriali au avut mișțcări pozitive în linia medie a pieței, respectiv +0,37% pentru indicele energetic BET-NG și +0,48% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 59.379,76 de puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
hidroelectrica
transgaz