Volumele de la BVB au revenit după ședința-șoc de joi în care rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 25,35 milioane lei (4,97 milioane euro), dar prezența investitorilor a fost limitată, în contextul în care jucătorii locali au ales să nu mute decisiv într-un moment în care piețele bursiere din Occident sunt închise cu ocazia sărbătorilor pascale.
Reținerea s-a reflectat mai ales în dinamica indicilor. Astfel, indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,04%, indicele de energie BET-NG a câștigat 0,07% și indicele reprezentativ BET a alunecat cu 0,04% sub referință.
În contrast cu această inerție, în piața AeRO, titlurile Professional Imo Partners (PPLI) au avut un salt de 29,59%, până la prețul de 6,35 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de aproximativ 226.000 de lei, de 9 ori mai mari decât toate volumele agregate cu puțin peste 25.000 de lei înregistrate pe acest emitent în toate ședințele din primele 3 luni ale acestui an.
Investitorii sunt atrași de perspectiva dividenului brut propus pentru AGA din 23 aprilie al companiei care administrează indirect Veranda Mall din zona Obor, de 1,5300 lei/acțiune și care are un randament net de 20,24%, dar care cu o zi înainte, la prețul mai coborât se ridică la 24,72%.
Deși convocatorul pentru AGOA a venit de mai multe zile, mișcarea a fost amorsată doar după ce atenția asupra acestei asimetrii a pieței a fost atrasă într-un articol Profit.ro care a menționat detaliile repartizării de profit. În multe etape ale ședinței, titlurile societății au fost fără „ask”.
În piața reglementată, interesul a fost catalizat de Hidroelectrica (H2O). Transferurile de 20,76 milioane lei realizate cu titlurile producătorului național de energie hidro au reprezentat nu mai puțin de 44,08% din întreaga activitate de 47,09 milioane lei (9,24 milioane euro) de pe segmentul acțiuni.
Pe volume echivalente cu 9,06 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 1,00%, până la prețul 35,80 lei/acțiune. Tot în sectorul bancar, titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 0,18%, până la prețul de 18,45 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,00 milioane lei.
Un interes consistent, respectiv un rulaj de 2,44 milioane lei, titlurile Aquila Part Prod Com (AQ) au suferit un recul de 2,31%, până la prețul de 1,5200 lei/acțiune. În rest, reperul unor schimbuiri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 simboluri, respectiv cele ale OMV Petrom (SNP), Digi Communications (DIGI) și Antibiotice Iași (ATB).

















