În contextul general al unui debut pozitiv de an, investitorii de pe marile burse ale lumii s-au activat puternic la cumpărare încă din parte a orarului de tranzacționare a piețelor financiare americane. Rezultatul este o apreciere furibundă a cotațiilor.ș Indicele Dow Jones Industrial Average Industrial a depășit nivelul de 49.00 de puncte pentru prima dată în istoria sa de peste 100 de ani.
Sentimentul pozitiv s-a transferat și la BV, unde piața a bătut propriile sale recorduri. Indicele reprezentativ BET a avut un salt de 1,85%, până la un nou maxim de 24.890,35 de puncte, într-o mișcare accelerată încă din anul 2025 în care performanța acestuia a fost de 46,16%.
Noul maxim este doborât în condițiile unei lichidități bune. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 63,65 milioane lei (12,50 milioane euro), ceu cele mai mari tranzacții, de 12,83 milioane lei, realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au crescut cu 1,26%, până la prețul de 30,58 lei/acțiune.
În acest tablou general de cucerire de noi culmi, titlurile OMV Petrom (SNP) au câștigat 1,91%, până la prețul de 1,0140 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 10,67 milioane lei. Este prima trecere în istorie a titlurilor celei mai importante companii petroliere românești peste pragul de 1 leu și reperul atins aduce acesteia o capitalizare bursieră de 63,18 miliarde lei (12,40 miliarde euro).
Este o apreciere în nota performanței de 2,02% a indicelui de energie BET-NG. Din structura acestuia titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au retras cu 0,32%, până la prețul de 123,80 lei/acțiune, pe transferuri de 4,93 milioane lei, titlurile Romgaz (SNG) au urcat cu 3,10%, până la prețul de 10,30 lei/acțiune, pe schimburi însumând 3,99 milioane lei, și titlurile Premier Energy (PE) au avut un salt de 7,86%, până la prețul de 31,55 lei/acțiune, pe o lichiditate de 3,19 milioane lei.
În contextul celei de-a 2-a activități a zilei, de 6,62 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au crescut cu 4,54%, până la un nou maxim de 115,20 lei/acțiune, care aduce operatorului telecom o valoare de piață de 11,52 miliarde lei (2,26 miliarde euro).
Companie listată cu jumătate de an înainte de venirea pe bursă a titlurilor Digi, MedLife (M) a întrunit un rulaj de 2,44 milioane lei al titlurilor sale care au avut o creștere explozivă, de 6,42%, până la prețul de 10,94 lei/acțiune.
Acestea au fost urmate de 2 acțiuni cu profil financiar care ambele au depășit cu puțin pragul unor tranzacții de 2 milioane lei, dar care au avut evoluții divergente: +0,75%, până la prețul de 0,5400 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și -1,49%, până la prețul de 26,50 lei/acțiune, pentru titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD).
În rest, pragul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 4 simboluri care toate au avut închideri „pe verde”, după cum urmează: +4,19%, până la prețul de 57,20 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), +1,52%, până la prețul de 66,90 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), +2,90%, până la prețul de 0,4430 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) și +1,73%, până la prețul de 76,30 lei/acțiune, pentru titlurile Transelectrica (TEL).















