Bursa de Valori București se ține departe de conflictul dintre SIF Banat-Crișana și SIF Oltenia. Spune că declarațiile reclamate ale vicepreședintelui Dan Paul au fost în nume propriu

Bursa de Valori București se ține departe de conflictul dintre SIF Banat-Crișana și SIF Oltenia. Spune că declarațiile reclamate ale vicepreședintelui Dan Paul au fost în nume propriu
scris 9 mar 2020

În contextul în care SIF Banat-Crișana a cerut operatorului de piață Bursa de Valori București să se delimiteze de declarații făcute de Dan Paul, președinte al Asociației Brokerilor și membru al boardului Bursei, BVB precizează că exprimarea a fost realizată în nume propriu și invocă o decizie de alcătuire internă de acum un deceniu. Președintele SIF-ului cu sediul la Arad, Bogdan Drăgoi, reclama că afirmațiile respective ale lui Paul preiau o poziție a SIF Oltenia, cu care se află în dispută, și că nesocotește decizii ale supraveghetorului pieței.

Bursei de Valori București răspunde la o adresă prmită săptămâna trecută de la SIF Banat-Crișana (SIF1) și în care i se cerea o delimitare publică de afirmații ale lui Dan Paul, cel care ocupă poziția de vicepreședinte al boardului BVB, cu privire o inițiatiivă a SIF Oltenia (SIF5)  SIF Muntenia (SIF4), dar și a unor vehicule financiare din Luxemburg și Liechtenstein care ar dispune de resurse ale SIF-ului de la Arad.

Urmărește-ne și pe Google News

Delimitarea apare ca fiind de facto, prin însăși prevederi legale și statutare care limitează exprimările publice în numele BVB. „Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile legale și statutare, singurele persoane abilitate să facă declarații publice sau să furnizeze informații în numele BVB sunt Președintele Consiliului Bursei și Directorul General. Orice declarații sau opinii public exprimate de alte persoane care activează în cadrul BVB sunt făcute în nume personal”, spune comunicarea Bursei. Sunt trimiteri la prevederi adoptate în alcătuirea internă a BVB acum un deceniu tot într-un context în care boardul era scindat și unele exprimări publice au stârnit nemulțumiri sau confuzie pe piața de capital.

Antibiotice Iași distribuie 2 treimi din profit sub formă de dividende. 10 milioane lei pentru Ministerul Sănătății CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași distribuie 2 treimi din profit sub formă de dividende. 10 milioane lei pentru Ministerul Sănătății

Declarații într-o conferință publică și preluate ulterior în presă ale lui Dan Paul, președinte al Asociației Brokerilor și vicepreședinte al Consiliului Bursei, au stârnit nemulțumirea celor de la SIF Banat-Crișana, care consideră că acestea sunt o copie a poziției președintelui SIF Oltenia, Tudor Ciurezu, iar poziția oficialului BVB, potrivit adresei menționate, „pune sub semnul întrebării dreptul de proprietate al investitorilor străini ce activează în piața de capital din România, inclusiv celor străini”.

Despre ce este vorba, SIF Oltenia, împreună cu o serie de firme din portofoliul său, Alimentara Slatina, Flaros București, Mercur Craiova, Univers Râmnicu-Vâlcea și Voltalim Craiova, dar și cu semnăturile-angajament ale membrilor boardului SIF-ului de la Craiova, Ciurezu și Anina Radu, au solicitat la începutul lunii februarie o completare a ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, cu un punct care prevede reducerea capitalului social prin anularea unui număr de 72,84 milioane de acțiuni aparținând SIF Muntenia (SIF4), Opus-Chartered Issuances, înregistrat în Luxemburg, și Romanian Strategy Fund din Liechtenstein. Motivul este că acestea au realizat achiziții de acțiuni SIF Banat-Crișana, prezumtiv încălcând articolele 103-107 din legea 31/1990 a societăților comerciale. Este o propunere drastică pentru că pachetele respective sunt, la ultimul preț de pe bursă al titlurilor cu simbolul SIF1, de 2,6400 lei/acțiune, în valoare agregată de 192,30 milioane lei (39,97 milioane euro).

Impact include precontracte în valoare de 161 milioane lei în bilanțul pe 2019 și raportează o creștere de 7 ori a profitului CITEȘTE ȘI Impact include precontracte în valoare de 161 milioane lei în bilanțul pe 2019 și raportează o creștere de 7 ori a profitului

Inițial, SIF-ul a solicitat lămuriri de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la condițiile în care poate da curs respectivei solicitări. Instituția a dat un răspuns consecvent cu cel de vara trecută pe care l-a remis SIF Oltenia într-o dispută cu SIF Banat-Crișana privind legalitatea desfășurării unei AGA. Supraveghetorul pieței a reiterat că „administratorii nu sunt îndreptățiți să refuze convocarea AGA la solicitarea acționarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, în baza unor aprecieri/opinii proprii cu privire la nelegalitatea cererii de convocare sau oportunitatea acesteia, instanța de judecată fiind singura să se pronunțe cu privire la aceste aspecte”. Consiliul de Administrație trebuie doar să constate îndeplinirea pragului de 5% necesar pentru solicitarea convocării AGA și dacă punctele de pe ordinea de zi fac obiectul unei adunări ordinare sau extraordinare.

Pe de altă parte, în aceeași adresă menționa că ASF nu va aproba o operațiune de piață, inclusiv o reducere de capital social care nu îndeplinește condițiile legale și care este în măsură să aducă atingere, în afara cadrului legal, dreptului la proprietate al acționarilor. Acesta este contextul în care, la jumătatea lunii trecute, boardul societății a înscris punctele respective pe ordinea de zi a AGA de la Arad.

Zentiva România, profit în declin CITEȘTE ȘI Zentiva România, profit în declin

Nemulțumirea SIF Banat-Crișana, care îl are în frunte pe fostul ministru al Finanțelor Publice Bogdan Drăgoi, este că Paul, vicepreședinte al Bursei, s-a pronunțat în acest subiect, acreditând ideea că la nivelul acționariatului societății există grupuri de acționari care nu respectă legislația comercială și a pieței de capital.

La drept vorbind, nu este o afirmație în premieră în acest sens. La AGA de la Arad din vara anului trecut, Liviu Ungureanu, directorul Flaros București, societate gravitând în zona SIF Oltenia, a spus, inclusiv adresându-se lui Drăgoi, că SIF Banat-Crișana a derulat de facto programe de răscumpărare fără aprobarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor așa cum cere legea. Astfel, SIF-ul ar fi realizat plasamente în fondurile din Luxemburg și Liechtenstein, iar acestea ulterior, exact cu aceste resurse, au achiziționat de la BVB acțiuni cu simbolul SIF1, consolidând astfel poziția actualei conduceri.

Reiterarea acestor poziții din partea unui oficial al BVB, pe a cărei platformă se află listate ambele societăți care au avut deschise multiple litigii, ar reprezenta, conform poziției celor de la SIF Banat-Crișana, diseminarea de informații care dau semnale false sau înșelătoare referitoare la cererea, oferta și prețul instrumentelor financiare emise de SIF.

Comunicarea SIF-ului a venit în ziua în care ASF a găsit o concertare pentru 12,23% din titluri la 3 entități, respectiv Aris Capital, Torch Invest și Smart Capital, pentru are a dispus emitentului să procedeze în consecință la suspendarea dreptului de vot în AGA.

Documentul menționat, semnat de președintele Drăgoi, solicită Bursei să constate impactul pe care poziția publică avută de vicepreședintele ei îl are asupra percepției investitorilor, acesta fiind unul grav, apropiat de sfera abuzului de piață. „Vicepreședintele CA al BVB și președinte al Asociației Brokerilor a adus prejudicii Bursei de Valori SA precum și pentru întreaga piață de capital din România, punând sub semnul întrebării dreptul de proprietate al investitorilor din domeniul bursier”, conchide comunicarea SIF Banat-Crișana. Profit.ro are date că un document care privește această speță, dar cu solicitări adecvate instituției, ar fi plecat și către ASF.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif oltenia
bvb
bursa
asf
erste
tudor ciurezu
sif banat crisana
sif muntenia
bogdan dragoi