Bursa bate din nou în retragere, pe volume mici

Bursa bate din nou în retragere, pe volume mici

Sursa foto: Lext / dreamstime.com

scris 30 sep 2024

Într-o sesiune în care lichiditatea a fost concentrată la acțiunile de pe podium, indicele BET a suferit o corecție moderată.

După raliul furibund de săptămâna trecută care a adus mulți indici internaționali pe noi maxime istorice, la reluarea activității tendința a fost de vânzare pe mai multe burse. Acesta este contextul în care și la București piața a bătut în retragere, pe fondul unei lichidități reduse, în echivalent 37,30 milioane lei (7,50 milioane euro) pe segmentul principal de acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News

Nu mai puțin de 59,62% din aceste volume s-au realizat pe primele cele mai tranzacționate 3 acțiuni, cdare toate au consemnat deprecieri: -0,14%, până la prețul de 0,7290 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit cel mai mare rulaj al zilei, de 9,12 milioane lei, -0,72%, până la prețul de 27,65 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au adunat transferuri de 8,31 milioane lei, și -0,11%, până la prețul de 0,3696 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), au au însumat schimburi de 4,81 milioane lei.

ULTIMA ORĂ Rompetrol atacă la Curtea Constituțională suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor. Vrea ca statul să-i restituie cei peste jumătate de miliard de lei plătiți CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rompetrol atacă la Curtea Constituțională suprataxa de solidaritate impusă petroliștilor. Vrea ca statul să-i restituie cei peste jumătate de miliard de lei plătiți

Piața în ansamblul ei, a avut, de asemenea, o mișcare descendentă, cu un declin de 0,28% al indicelui compozit BET-XT și un recul de 0,39% al indicelui reprezentativ BET, care, la nivelul de 17.616,92 de puncte, este pe o reacție de respingere după testarea mediei mobile exponențiale de 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa bate din nou în retragere, pe volume mici

Indicii sectoriali au avut evoluții divergente, respectiv un avans de 0,60%, până la nivelul de 61.916,30 de puncte, al indicelui financiar BET-FI și o corecție de 0,19% a indicelui de energie BET-NG. Din structura ultimului, titlurile Hidroelectrica (H2O) au staționat la prețul de 125,00 lei/acțiune.

În rest, reperul unor tranzacții a mai fost depășit de 3 simboluri, care au avut închideri de sens contrar: -1,30%, până la prețul de 13,68 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), -2,06%, până la prețul de 66,40 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI) și +1,55%, până la prețul de 23,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
hidroelectrica
nuclearelectrica