Bittnet Systems pregătește o nouă majorare de capital social

Bittnet Systems pregătește o nouă majorare de capital social
scris 24 mar 2023

Companie adusă pe pierdere în 2022 de ajustări non-cash pentru expuneri de portofoliu, Bittnet Systems vizează o operațiune de majorare a capitalului.

Bittnet Systems (BNET), prima companie de IT listată pe bursa românească și care a folosit constant instrumentele pieței de capital din 2015 până în prezent pentru a-și finanța dezvoltarea, pregătește o nouă operațiune de consolidare a bazei de capital.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform convocatorului pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 27 aprilie, Bittnet vizează majorarea capitalului social cu 6,34 milioane lei, prin emiterea de 63,42 milioane acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1000 lei/acțiune. Acestea urmează să fie acordate preferențial acționarilor existenți, cu o primă de emisiune care urmează să fie stabilită în ofertă publică de către Consiliul de Administrație.

EXCLUSIV BCR - Emisiune neobișnuită de bonduri verzi: “la purtător”, în dolari. Banca ia 20 milioane dolari prin titluri plasate la Viena, după ce a renunțat la o emisiune în lei luna trecută CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR - Emisiune neobișnuită de bonduri verzi: “la purtător”, în dolari. Banca ia 20 milioane dolari prin titluri plasate la Viena, după ce a renunțat la o emisiune în lei luna trecută

„Majorarea capitalului social se realizează pentru întarirea poziției financiare a societății – creșterea capitalurilor proprii, ceea ce va putea permite Societății să finanțeze noi proiecte de investiții, să își crească aferent și capitalurile împrmutate, sau dimpotrivă, să își reducă expunerea față de credite”, explică Bittnet obiectivul acestei operațiuni. „Capitalul atras din această operațiune poate fi utilizat, parțial sau integral, pentru rambursarea anticipată a uneia sau mai multor emisiuni de obligațiuni ale emitentului.”

Operațiunea este mai redusă ca dimensiuni, având în vedere că societatea a raportat pierderi pentru anul 2022. Deși a avut câștig operațional, ca în toți anii săi de existență, Bittnet Systems a fost nevoită să facă ajustări non-cash, prin deprecierea rezultată din marcarea la piață a deținerilor de portofoliu pe piața bursieră, respectiv impactul declinului în piață a acțiunilor Arctic Stream (AST) și Softbinator Technologies (CODE).

Vrancart Adjud distribuie un dividend cu randament de 5%. Societatea pregătește o majorare de capital de aproape 50 milioane lei CITEȘTE ȘI Vrancart Adjud distribuie un dividend cu randament de 5%. Societatea pregătește o majorare de capital de aproape 50 milioane lei

În Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este programată constituirea unui board format din 5 membri, prevedere recomandată de Codul de guvernanță corporativă a al Bursei, și în cazul aprobării, numele propuse sunt Dynamic Data  Drawings, ca persoană juridică, și Rudolf Vizental, în cadrul Impetum Grup, care, în concertare cu fondul Agista Investments și alte persoane, au atins o participație de 15,16% din titlurile Bittnet în luna septembrie a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
bittnet systems
bvb
bursa
impetum group
agista