Acționarii combinatului de aluminiu Alro au semnat prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a votat contractarea unor noi linii de finanțare prin intermediul semnării unui act adițional de modificare și o reconfirmare la un contract semnat în decembrie 2015 cu un sindicat format din 7 bănci pentru accesarea unei facilități de credit în valoare de 167,00 milioane dolari.
Astfel, facilitatea va fi suplimentată cu o altă facilitate de revolving, în sumă de până la 20 milioane dolari, în scopul acoperirii nevoilor generale și de capital de lucru ale societății. În același timp, linia de finanțare accesată în 2015 va fi suplimentată cu o nouă facilitate în sumă până la 50 milioane dolari, în scopul finanțării și a refinanțării cheltuielile cu investițiile aferente programului de investiții pe anii 2018-2019.
CITEȘTE ȘI Aerostar, profit net mai mult decât dublu la 9 luniBăncile creditoare sunt Raiffeisen Bank International AG, OTP Bank Romania, Banca Transilvania, Unicredit Bank, Garanti Bank, Banca Comerciala Intesa SanPaolo Romania și Banca de Export Import a Romaniei (Eximbank).
Acționarii au aprobat încheierea unor contracte de ipotecă imobiliară asupra unor imobile principale ale societății și a unor active care vor garanta îndeplinirea obligațiilor prezente și viitoare rezultând din actul additional de modificare a contractului facilității de credit.
La jumătatea anului, Alro avea datorii totale de aproximativ 1,32 miliarde lei (318,13 milioane dolari). Titlurile companiei sunt listate la Bursa de Valori București, iar la ultimul preț de piață, de 3,4900 lei/acțiune, capitalizarea de piață se ridică la 2,49 miliarde lei (606,32 milioane dolari).