OMV Petrom ridică peste 86 milioane lei din "casieria" benzinăriilor sale

OMV Petrom ridică peste 86 milioane lei din "casieria" benzinăriilor sale
scris 1 nov 2018

OMV Petrom SA, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, a decis ca subsidiara sa, controlată integral, OMV Petrom Marketing SRL, care administrează benzinăriile Petrom și OMV, ce formează cea mai mare rețea de distribuție de carburanți din țară, să-i plătească peste 86 milioane lei, în urma unei operațiuni de reducere a capitalului acesteia.

Astfel, OMV Petrom, ca asociat unic, a hotărât reducerea capitalului social al OMV Petrom Marketing cu 86,079 milioane lei, prin diminuarea corespunzătoare a numărului de părți sociale al companiei. În acest fel, capitalul firmei va fi redus de la 980,37 la 894,3 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

"Reducerea capitalului social este justificată și ia în considerare situația de lichidități, structura și nevoile de finanțare ale OMV Petrom Marketing SRL, precum și strategia OMV Petrom referitoare la finanțarea și structura de capital a societăților din Grupul OMV Petrom, implicând restituirea către asociatul unic a unei cote-părți din aporturi, proporțional cu deținerea sa la capitalul social vărsat al OMV Petrom Marketing SRL", se arată într-un document analizat de Profit.ro.

Patria Bank își majorează capitalul social sub țintă. După o participare de numai o treime, acțiunile nesubscrise vor fi anulate CITEȘTE ȘI Patria Bank își majorează capitalul social sub țintă. După o participare de numai o treime, acțiunile nesubscrise vor fi anulate

Plata ar urma să fie efectuată cel mai devreme în luna decembrie a acestui an, în condițiile termenelor prevăzute de Legea societăților comerciale.

Potrivit Codului Fiscal, operațiunea este scutită de impozitul de 10%, dat fiind că distribuția de bani ca urmare a reducerii de capital social reprezintă restituirea unei cote părți din aporturile asociatului unic OMV Petrom SA la capitalul OMV Petrom Marketing SRL. Legea prevede că "venitul impozabil obținut din (...) reducerea capitalului social, potrivit legii, care nu reprezintă distribuții în bani sau în natură ca urmare a restituirii cotei-părți din aporturi, se impune cu o cotă de 10%, impozitul fiind final".

În primul semestru din 2018, activitatea Downstream Oil a grupului OMV Petrom, care include și operațiunile de rafinare de țiței, și vânzările de produse rafinate, a înregistrat un profit din exploatare de 641,35 milioane lei, în scădere ușoară, cu 1,5%, față de perioada similară din 2017.

"Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 6% comparativ cu primul semestru din 2017. Vânzările cu amănuntul ale Grupului au fost cu 1% mai mari datorită cererii crescute. Vânzările de produse rafinate, exceptând vănzările cu amănuntul, au scăzut cu 15%, reflectând disponibilitatea mai redusă a produselor, ca urmare a reviziei rafinăriei (Petrobrazi – n.r.)", se arată în ultimul raport semestrial al OMV Petrom.

Compania arabă DP World, operatorul terminalului Constanța Sud, care pregătește investiții de 100 milioane dolari în parcuri logistice și industriale din România, vine astăzi la Guvern CITEȘTE ȘI Compania arabă DP World, operatorul terminalului Constanța Sud, care pregătește investiții de 100 milioane dolari în parcuri logistice și industriale din România, vine astăzi la Guvern

Anul trecut, OMV Petrom Marketing SRL a raportat la MFP un profit net de 320,5 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 15 miliarde, dispunând la finalul anului 2017 de lichidități, în casă și conturi bancare, în sumă totală de aproape 148 milioane lei. 

Compania-mamă, OMV Petrom SA, a terminat primele 6 luni din 2018 cu un profit net de 1,28 miliarde lei la afaceri de 9,8 miliarde lei și avea, la finalul primului semestru, numerar și echivalente de numerar în sumă de aproape 3,8 miliarde lei.

OMV Petrom Marketing, divizia de vânzări de produse petroliere a grupului OMV Petrom, deține cea mai mare rețea de distribuție de carburanți din țară, compusă de 404 benzinării sub brandul Petrom și 153 de stații de alimentare OMV. În total, firma operează 790 de benzinării, în România, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.

Anul trecut, OMV Petrom Marketing și OMV Petrom Aviation au fuzionat prin absorbție, potrivit deciziei grupului mamă, distribuitorul de kerosen pentru aeronave fiind integrat în divizia de vânzări de produse petroliere a OMV Petrom. Prin OMV Petrom Aviation se asigura alimentarea cu combustibil a aeronavelor pe aeroporturile Otopeni, Timișoara, Bacău, Sibiu și Cluj-Napoca, business-ul fiind preluat de OMV Petrom Marketing.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
omv petrom marketing
omv petrom aviation
benzina
motorina
produse petroliere
benzinarii petrom
benzinarii omv