Acțiunile europene, trase în jos de separatiștii catalani

Acțiunile europene, trase în jos de separatiștii catalani
scris 22 dec 2017

Bursa de la Madrid a încheiat ședința de vineri cu un declin substantial după victoria formațiunilor separatiste la alegerile care au avut loc ieri în Catalonia.

Indicele spaniol IBEX 35 a pierdut 1,2%, cel mai abrupt declin zilnic de la finele lunii octombrie. Moneda euro a pierdut de asemenea aproape 0,2% în raportul cu dolarul, la 1,185 dolari pe unitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat ședința cu un declin modest, de 0,1%, efectele alegerilor regionale din Spania întrerupând creșterea acestuia după un avans consistent în ședința precedent. La nivel săptămânal, indicele pan-european a crescut, totuși, cu 0,5%.

În urma alegerilor de joi - care au înregistrat o prezență istorică la vot, respectiv 80% - Partidul Cetățenilor (CS), care vrea ca regiunea Catalonia să rămână în cadrul Spaniei, a obținut 25% din voturi și ar urma să aibă 36 de mandate în noul Legislativ. Cele trei formațiuni proindependență - Stânga Republicană a Cataloniei (ERC), Împreună pentru Catalonia, formațiunea premierului catalan demis Carles Puidgemont, și Unitatea Populară, ar urma să obțină un total de 70 din cele 135 de mandate în noul Parlament, astfel că separatiștii își vor putea menține majoritatea în legislative.

CONFIRMARE Nicușor Buică, cel care a făcut din Elpreco o firmă de 70 milioane euro, a fost adus la șefia executivă a SIF Muntenia CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Nicușor Buică, cel care a făcut din Elpreco o firmă de 70 milioane euro, a fost adus la șefia executivă a SIF Muntenia

“Rezultatul nu este pe placul Guvernului de la Madrid, care spera că aceste alegeri vor calma vocile în favoarea independenței, dar menține subiectul în centrul atenției”, spune David Madden, analist la CMC Markets. David Madden.

Cele mai “lovite” de rezultatul alegerilor au fost băncile spaniole, care au consemnat pierderi de până la aproape 4% pe bursă.

Acțiunile CaixaBank au pierdut 3,6% pe bursă, cele ale Banco de Sabadell au scăzut cu 3,4%, iar Banco Santander, cu 2,2%.

La nivel european, indicele sectorul bancar a scăzut cu 0,6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
madrid
spania
catalonia
bursa
euro
investitori
declin
separatisti
alegeri