Acțiunile americane au închis tranzacțiile de miercuri în scădere, întrerupând un raliu de patru zile, în contextul temperării așteptărilor privind negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.
Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,19%, S&P 500 a coborât cu 0,63%, iar Nasdaq Composite, cu 1,21%.
Acțiunile s-au depreciat, iar prețul petrolului a crescut, după ce presa a relatat că forțele rusești au bombardat, marți noaptea, zone din jurul Kievului și al unui alt oraș ucrainean, la doar câteva ore după ce Rusia s-a angajat să reducă "în mod radical" ofensiva în aceste zone.
CITEȘTE ȘI Sesiune dominată de indecizie la bursă. Volume acaparate de acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea"Ne așteptăm la ceva marcări de profituri după patru zile de creșteri, dar, în ansamblu, ne așteptăm în continuare la volatilitate", a declarat Greg Bassuk, director executiv la AXS Investments, citat de MarketWatch.
În Europa, indicele Stoxx Europe 600 a închis sesiunea bursieră cu un declin de 0,41%, cu scăderi pe aproape toate bursele majore. Referința DAX de la Frankfurt a consemnat un recul de 1,45%, indicele CAC 40 de la Paris s-a depreciat cu 0,74%, în timp ce indicele FTSE 100 de la Londra a avansat cu 0,55%.
Prețul petrolului Brent a crescut cu 2,9%, la 113,45 dolari/baril, iar petrolul West Texas Intermediate (WTI) cu 3,4%, la 107,82 dolari/baril.