Acționarii SIF Oltenia au aprobat aproape în unanimitate vânzarea participației la BCR către Erste, tranzacție de 140 milioane euro. Ce spune președintele Tudor Ciurezu, care sunt interpretările în piață, când vin banii și cum vor fi folosiți

Acționarii SIF Oltenia au aprobat aproape în unanimitate vânzarea participației la BCR către Erste, tranzacție de 140 milioane euro. Ce spune președintele Tudor Ciurezu, care sunt interpretările în piață, când vin banii și cum vor fi folosiți

Vremea când SIF Oltenia reținea la Craiova pachetul de acțiuni BCR a trecut.

scris 4 oct 2018

Adunarea Generală a Acționarilor  a aprobat astăzi vânzarea deținerii de la BCR către grupul bancar austriac Erste pentru 140 milioane euro. Este o tranzacție întârziată timp de 7 ani. Unii investitori spun că așteptarea a meritat pentru prețul mai bun, dar alții cred că oportunitățile au trecut pe lângă SIF Oltenia. Cum a relatat anterior Profit.ro, președintele Tudor Ciurezu o caracterizează drept o tranzacție profitabilă și afirmă că destinația banilor primiți, în cazul unui acord al acționarilor, va fi pentru cumpărarea de acțiuni lichide românești. „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția se realizează exclusiv în cash.”

Pachetul de 1,02 miliarde acțiuni BCR, reprezentând 6,29% din capitalul social al băncii și care este deținut de SIF Oltenia (SIF5), ar urma să plece către acționarul majoritar, grupul bancar austriac Erste, într-o tranzacție anunțată la sfârșitul lunii iunie și al cărei contract a fost semnat la jumătatea lunii august. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a votat astăzi în proporție de 99,99% înstrăinarea pachetului de la BCR pentru suma de 140 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru președintele Consiliului de Administrație al SIF Oltenia, Tudor Ciurezu, este o tranzacție realizată la un multiplu al capitalurilor proprii pentru BCR de 1,35 ori la T1 2018, în linie cu evaluările de piață pentru băncile românești listate. „Să nu omitem că SIF Oltenia a inițiat vânzarea unui pachet de acțiuni minoritar deținut la o societate închisă, unde un singur acționar deține peste 93% și a obținut condiții de vânzare similare societăților bancare listate”, a explicat anterior pentru Profit.ro Ciurezu contextul operațiunii de piață.

„Să nu uităm ca societăți de administrare atestate cu renume internațional și consultanți de elită au valorificat investiții in societăți deschise, printre cele mai lichide ale BVB, cu discounturi de 10-15% din prețul pieței.”

EXCLUSIV Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana pregătește achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana pregătește achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus

SIF Oltenia este ultima dintre cele 5 societăți de investiții financiare listate la cota Bursei de Valori București care iese din acționariatul BCR, după ce entitățile similare au făcut acest pas încă de la sfârșitul anului 2011. Dacă avem în vedere prețurile de la acel moment și nivelul la care s-a făcut schimbul cu acțiuni la compania-mamă Erste, reiese că SIF Oltenia a vândut cu aproximativ 40% mai sus dacă luăm în calcul și o participare la o majorare de capital social al emitentului cu sediul la Craiova. Președintele Ciurezu a declarat, răspunzând la o întrebare a Profit.ro, că „perioada de așteptare a meritat”.

„Eu spun că a fost o chestie deșteaptă!”, spune Dumitru, investitor cu portofoliu relevant la Bursa de Valori București. „A ieșit bine.” În momentul anunțării deal-ului la finalul lunii iunie în piețele financiare internaționale era o etapă de aversiune la risc. „E treabă bună. Bursele se cam zguduie. Ai cash-ul... Ai ce să miști”, mai spune investitorul referindu-se la oportunitățile de cumpărare care se pot ivi în cazul unui val de vânzări.

Nu este o părere unanimă. Florin privește post-factum și vede că dacă în cei 7 ani BCR a fost mai mult pe pierdere, pe când Erste a dat dividende. Dacă ar fi acceptat schimbul și ar fi rămas pe acțiunile care s-au dublat ieșea în câștig. „Părerea mea e că nu au făcut o mare afacere.”

Acționarii SIF Oltenia au aprobat aproape în unanimitate vânzarea participației la BCR către Erste, tranzacție de 140 milioane euro. Ce spune președintele Tudor Ciurezu, care sunt interpretările în piață, când vin banii și cum vor fi folosiți

Ciurezu afirmă că premisele efectuării tranzacției s-au conturat în măsura în care BCR și-a revenit după o etapă grea post-criză. „Banca a avut rezultate bune, în ultimii 3 ani exercițiile financiare fiind încheiate în condiții de profitabilitate, portofoliul de credite a fost restructurat, evoluția prognozată pentru bancă în perioada următoare vizând o dezvoltare susținută”, mai spune președintele de la SIF5 care mai degrabă a crezut în instituția de credit.

La alegerile de acum un an și jumătate, el declara ca va vinde deținerea de la BCR doar în condiții foarte favorabile pentru SIF și nu vede de ce unii acționari consideră că pachetul de acțiuni la bancă ar reprezenta un fel de „piatră încinsă” de care ar trebui să scape cât mai repede și că trebuie „valorificată la prețul pe care ni-l oferă străinul”. Viziunea sa era total diferită: „Nu știu ce este rău și ce este inutil să fii acționar la cea mai mare bancă românească.”

Este și motivul pentru care Ciurezu a creat așteptări ridicate în piață, iar momentul anunțului tranzacției a venit mai degrabă ca o dezamăgire. „Eu mă așteptam la mai mult”, spune Marius, investitor din Cluj-Napoca cu portofoliu relevant la BVB și acționar al SIF Oltenia. El chiar a privit cu încredere faptul că la Craiova, conducerea societății nu s-a grăbit să dea la orice preț pachetul de la BCR. Viziunea sa este moderată: „Nici foarte bună, nici foarte rea. Se putea face o tranzacție mai bună.”

Acțiunile SIF Oltenia, pe tendință de apreciere de la anunțarea tranzacției

În ansamblu, reacția pieței a fost moderat pozitivă. Dacă înainte de anunț titlurile SIF Oltenia se tranzacționau în jurul reperului de 1,8700 lei/acțiune, prima deschidere de la intrarea informației în piață a fost peste pragul psihologic de 2,0000 lei/acțiune. După o etapă de consolidare, mișcarea ascendentă a intrat într-o nouă fază în luna august așa cum se vede pe graficul atașat.

Acționarii SIF Oltenia au aprobat aproape în unanimitate vânzarea participației la BCR către Erste, tranzacție de 140 milioane euro. Ce spune președintele Tudor Ciurezu, care sunt interpretările în piață, când vin banii și cum vor fi folosiți

La prețul de închidere de ieri de 2,1900 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a SIF Oltenia este de 1,27 miliarde lei (273,27 milioane euro), ceea ce înseamnă că așteptatul cash de 140 milioane euro ar reprezenta aproximativ jumătate din valoarea societății.

Este exact cash-ul adus în discuție de investitori. Gabriel este investitor activ la BVB și vede cu ochi buni înstrăinarea pachetului. „E bine că l-au vândut. Au obținut un preț bun”, a declarat el pentru Profit.ro. „Au făcut o treabă bună. Acum au bani.”

EXCLUSIV Ce investitorii nu vor să audă. Obiectivul primordial nu este obținerea de profit, spune șeful Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ce investitorii nu vor să audă. Obiectivul primordial nu este obținerea de profit, spune șeful Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica

Tudor Ciurezu insistă asupra importanței de a fi obținut cash. El spune că încă din anul 2013 nu s-a mai pus problema unui schimb de acțiuni și s-a urmărit numai valorificarea cash a participației. Un schimb de acțiuni ar fi fost însoțit de restricții cantitative de valorificare pentru o perioadă de 18 luni, iar acesta a fost un imediment care s-a dorit a fi evitat. „La aceasta se adaugă avantajul colosal că prin schimbul de acțiuni ești dirijat catre o anumită investiție, plata în cash creează posibilitatea orientării, achiziționării și constituirii unui portofoliu divers, structurat după interes, cu expunere Ia risc, în funcție de strategia aprobată.”

Avertisment din piață: Vor da târcoale cei care vor ca banii să fie „prăduiți”

Victor are aproape 20 de ani de experiență la BVB și vede în aceste sume și o sursă de bătaie de cap pentru Ciurezu. „Intră un munte de cash. O să fie presiune mare pe el”, avertizează investitorul care afirmă că sunt multe entități și persoane care vor ca banii să fie „prăduiți”. El trage linie și se uită la celelalte SIF-uri. SIF Banat Crișana (SIF1) a rămas cu acțiunile Erste și a ieșit în câștig. SIF Moldova (SIF2) a vândt acțiunile Erste și cu banii a cumpărat acțiuni Banca Transilvania care s-au dovedit un pariu câștigător. Prin contrast, „ăilalți le-au prăduit total”.

Investiții de acțiuni lichide, răscumpărări și dividende grase

L-am întrebat pe președintele Ciurezu când intră acest cash. Răspunde că vor intra la încheierea propriu-zisă a tranzacției, până la finalul acestui an. Care va fi destinația fondurilor încasate? „Sumele obținute din valorificarea participației deținute la BCR se vor utiliza în conformitate cu direcțiile investiționale aprobate de acționarii societății către noi investiții în societăți listate, lichide, cu randamente de piață superioare”, este răspunsul conducerii SIF Oltenia. „Investițiile se vor realiza în special pe piața de capital din România – în opinia noastră, există inca multi emitenti subevaluati – și vor avea ca scop consolidarea și maximizarea valorii de piață a portofoliului administrat.”

Compania are, în același timp, o viziune și privind distribuirea de cash către acționari, fie prin program de răscumpărări urmate de returnări de aport la capitalul social, fie prin dividende. „Nu am negiijat niciodată cointeresarea acționarilor societății atât pe calea evoluției prețului acțiunii cât și a dividendului plătit”, spune Ciurezu. În toți anii, de la înființarea societății până în prezent, am plătit sub formă de dividende o parte importantă din profit, urmărind să realizăm în permanență un echilibru optim între profitul rezervat dezvoltării, creșterii societății și cel destinat cointeresării directe a acționarilor.”

Victor este puțin circumspect față de tranzacție. Afirmă și el că dacă SIF Oltenia accepta schimbul cu acțiuni Erste și stăteau pe titlurile băncii austriece ieșeau mai bine, câștigând aproape dublu. Admite, însă, că este o privire post-factum, pentru că la momentul ofertei Europa era în plină criză a datoriilor suverane. „După război, mulți viteji se arată. Una peste alta, a făcut o treabă bună...”

Este și mesajul pe care Ciurezu îl transmite către piață prin intermediul Profit.ro: „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția se realizează exclusiv în cash.”

viewscnt
Afla mai multe despre
tudor ciurezu
bvb
bursa
sif oltenia
erste
sif banat crisana
sif moldova
bcr