Acționarii Bittnet Systems au votat pentru majorarea capitalului social cu 1,68 milioane lei

Acționarii Bittnet Systems au votat pentru majorarea capitalului social cu 1,68 milioane lei
scris 29 apr 2016

Titlurile companiei Bittnet cresc astăzi pe piața AeRO cu peste 11% după ce compania a votat o majorare de capital. Aceasta se va face atât prin acordarea de acțiuni gratuite în contul încorporării profitului pe anul trecut, în sumă de 900.000 de lei, cât și printr-o operațiune de majorare cu aport în numerar a acționarilor de 780.000 de lei.

Bittnet Systems (BNET), companie listată anul trecut pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, ar urma să dispună de resurse cu 5,03 milioane lei pentru finanțarea activității în urma votului de astăzi din Adunarea Generală a Acționarilor. Este vorba de adăugarea a 1,68 milioane lei în structura de capital, dar și de emiterea unor obligațiuni corporative de 3,35 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Majorarea de capital este uriașă dacă luăm în calcul că, în prezent, acesta este numai cu puțin peste 450.000 de lei. O valoare dublă va fi reprezentată de majorarea de capital prin încorporarea rezervelor unde a fost trecută cea mai mare parte a profitului de anul trecut. Cu puțin peste 900.000 de lei vor intra în capitalul social, prin acordarea fiecărui acționar a câte 2 acțiuni noi la fiecare titlu deținut.

Acțiunile au crescut cu 11,72% pe fondul acestei știri, însă este vorba de o singură tranzacție cu numai 5 acțiuni, respectiv un schimb în valoare de 16 lei. Investitorii vor trebui să vină și cu bani de acasă. Acționarii au votat și o majorare de capital cu aport în numerar de peste 780.000 de lei. Un număr cu puțin mai mare de un milion de acțiuni, având valoare nomială de 0,1 lei/acțiune, vor fi emise și vor fi puse în vânzare către acționari la prețul preferențial de 0,68 lei/acțiune în baza unor drepturi de preferință în raport cu deținerile prezente. Acționarii își vor putea exercita opțiunea pentru câte o acțiune la fiecare 4,5 drepturi de preferință.

AeRO, proiectul cel mai marketat al BVB de anul trecut a adus Bursei venituri de numai 20.000 de euro CITEȘTE ȘI AeRO, proiectul cel mai marketat al BVB de anul trecut a adus Bursei venituri de numai 20.000 de euro

În structura de finanțare, Bittnet Systems are în vedere și dezvoltarea prin instrumente de credit. Adunarea Generală a Acționarilor a autorizat, de principiu, o emisiune de obligațiuni în valoare de 3,35 milioane lei, cu scadența între 3 și 5 ani și dobândă de maximum 9%.

Bittnet Systems este lider pe segmentul de training IT și deja a marcat la jumătatea acestei luni un an de prezență în ringul bursier pe piața AeRO, unde în acest răstimp a fost al 5-lea emitent din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor. „Am simțit un ajutor extraordinar datorită listării”, declara în urmă cu 2 săptămâni Cristian Logofătu, co-fondator și director financiar al Bittnet Systems, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. Argumentele aduse în favoarea prezeței pe piața AeRO era creșterea vizibilității în rândul partenerilor și clienților, precum și o atractivitate mai mare pentru potențialii angajați pe o piață a muncii dificilă. După votul de astăzi din AGA, pe listă poate fi trecută și atragerea de finanțare.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bittnet systems
cristian logofatu
bvb
bursa. majorare de capital
obligatiuni
aero