6 lucruri pe care le știai despre investiții și care sunt date peste cap în lumea de azi

6 lucruri pe care le știai despre investiții și care sunt date peste cap în lumea de azi
scris 16 oct 2018

Profesorul de investiții Adrian Mitroi, care predă finanțe comportamentale la Academia de Studii Economice din București, indică într-o analiză probleme investiționale cu răspunsuri contraintuitive față de ce pare a fi o explicație de bun-simț pentru stabilirea unor reguli de investire.

Lichiditatea abundentă care a caracterizat sistemul financiar mondial în ultimele decenii, relativa „democratizare” a investițiilor și introducerea pe scară largă a „roboților” de tranzacționare într-o etapă de popularitate a strategiile de investire pasive au schimbat ceea ce era înțelepciune convențională pentru piețele bursiere și de bonduri.

Urmărește-ne și pe Google News

Adrian Mitroi menționează 6 astfel de elemente luate în calcul în lumea investițională și care au răspunsuri contraintuitive la începutul secolului XXI.

1. Mai important este când cumperi acțiunile și cu câți bani decât ce acțiuni cumperi

Alegerea cu grijă a acțiunilor în funcție de datele companiilor a fost predicat ca succes al investițiilor pe termen lung. Un portfoliu în care să fie incluse titluri ale unor companii bune, cu performanță, era garanția succesului, însă șocurile bursiere majore recente și trendurile lungi au arătat ceva diferit.

EXCLUSIV Casa de Vinuri Huși, printre cei mai mari producători din Moldova, negociază cu Purcari Wineries preluarea business-ului și o infuzie masivă de capital CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Casa de Vinuri Huși, printre cei mai mari producători din Moldova, negociază cu Purcari Wineries preluarea business-ului și o infuzie masivă de capital

Alocarea banilor pe diversele clase de active reprezintă 90% din succesul performanței pe termen lung al investitorilor și precumpănește clar selecției, spune Mitroi. Alegerea companiilor bune nu reprezintă întotdeauna soluția, pentru că, în general, acțiunile tind să meargă corelat în sus sau în jos. Alocarea pe risc a fost definitorie pentru navigarea peste ciclurile bursiere.

2. Performanța trecută nu este indicator pentru performanța viitoare

Succesul din trecut oferă puține garanții despre replicarea acestuia în viitor. Performanța anterioară nu numai că nu este indicator pentru performanța viitoare, dar cercetările în domeniul finanțelor comportamentale chiar arată că la nivelul instrumentelor financiare mai degrabă aceasta anticipează o etapă de contraperformanță. Firmele performante, investițiile performante rareori replică și în viitor rezultatele obținute.

EXCLUSIV Programele Bursei de atragere a investitorilor de retail vor fi revizuite semnificativ. Ținta: 100.000 de conturi active CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Programele Bursei de atragere a investitorilor de retail vor fi revizuite semnificativ. Ținta: 100.000 de conturi active

Afirmația profesorului Mitroi este confirmată și de analizele pe industria fondurilor de investiții  care arată că doar un număr foarte mic de administratori reușesc să supraperformeze indicilor de referință pentru mai mulți ani la rând. Dacă un fond a avut o performanță peste medie într-un an, ar fi de așteptat ca dimpotrivă, portofoliul acestuia să aibă în viitorul apropiat o perfomanță mai slabă față de cea a competitorilor și a indicilor benchmark.

3. Acțiunile unei companii bune nu sunt neapărat o investiție bună

Îți place Mercedes, BMW, Louis Vuitton, Disney sau Coca Cola? Nu înseamnă neapărat că, dacă vei cumpăra acțiunile acestor companii, vei avea randamente superioare pieței. „O compania bună nu este necesar o investiție bună”, spune Mitroi, reprezentant și al CFA România. „O companie bună poate fi foarte scumpă, iar o companie slabă poate fi o investiție bună.”

Într-adevăr, dacă titlurile companiilor de succes sunt în atenția unui număr mare de investitori, acestea tind să se tranzacționeze la valori de multiplicare mai ridicați, în timp ce companii mai puțin vizibile pot fi subevaluate pentru anumite etape de timp și acțiunile lor pot ulterior supraperforma pieței, cu impact pozitiv asupra investitorilor care le-au inclus în portofolii.

4. Investești atent, după reguli și sistematic... dar a pagubă

Înțelepciunea piețelor spune că dacă aloci mult timp analizei și investești după reguli stricte vei avea succes pe termen lung. Analiza fundamentală și tehnică este în măsură să îți asigure succesul. În ultimele decenii în care acțiunile au tins să se miște în tandem, ceea ce era cunoaștere convențională devine contestabil. De multe ori, spune profesorul Mitroi, valoarea adăugată adusă de analiza fundamentală sistematică este redusă. Analiza este scumpă, costă.

EXCLUSIV Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana pregătește achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție pe piața de birouri: SIF Banat Crișana pregătește achiziția fostului sediu din București al Bank of Cyprus

Fie că cere mult timp, fie că investitorul recurge la expertiza unor analiști externi, uneori cunoașterea suplimentară adusă nu se justifică prin prisma randamentelor obținute.

5. Acțiuni sau obligațiuni, o dilemă pe care o poți rezolva și la tine în bucătărie

Dacă o companie are listate pe bursă atât acțiunile, cât și obligațiunile, ce este mai bine să cumperi? Cunoașterea bursieră clasică spunea că investițiile în acțiuni aduc randamente suplimentare, însă finanțele comportamentale oferă un alt răspuns: totul depinde de profilul investițional al fiecărui investitor. Astfel, dilema nu-și găsește neapărat răspunsul în piață, cât mai degrabă în forul intern al fiecărui investitor.

Tranzacționarea fără teamă, cu un portofoliu adecvat profilului de risc al fiecărui investitor. „Nu construiți niciodată un portofoliu de investiții care nu vi se potrivește și nu luați sfaturi de la oameni care vă recomandă portofolii care nu vi se potrivesc”, spune Mihnea Bărbulescu, director de vânzări la Erste Asset Management.

6. Atenție la ofertele publice primare. Sunt un pariu pe eveniment pe care mai bine îl lași profesioniștilor

Participarea investitorilor la ofertele publice primare a fost populară în România anilor 2006-2013 și de multe ori randamentele obținute în piața secundară au fost superioare, acțiunile transacționându-se imediat la prețuri mai mari decât cele ale operațiunilor de listare.

FOTO Poveste de iarnă cu randamente de 300-400%... numai pentru unii. Ce s-a întâmplat cu acțiunile Comvex Constanța pentru care investitorii au înghețat la coadă în urmă cu 1 an CITEȘTE ȘI FOTO Poveste de iarnă cu randamente de 300-400%... numai pentru unii. Ce s-a întâmplat cu acțiunile Comvex Constanța pentru care investitorii au înghețat la coadă în urmă cu 1 an

Mitroi spune că nu este o idee bună: “Jale! Stați departe de ofertele publice! Lăsați-i pe investitorii instituționali!” În opinia sa, achiziția de acțiuni de către investitorii individuali în cadrul IPO-urilor reprezintă un pariu pe eveniment de care investitorii persoane fizice ar trebui să se ferească. Mai degrabă aceștia pot avea succes prin achiziții sistematice din piața secundară la prețurile de pe bursa, țintind prețuri medii.

Keith a fost corespondent Reuters în mai multe capitale ale lumii și în ultima parte a carierei a derulat multiple programe de educație profesională și financiară a tinerilor jurnaliști. Este surpins că, în România, ofertele publice lasă posibilitatea participării investitorilor individuali. „De regulă sunt investitorii instituționali cei care își asumă astfel de riscuri”, spune acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian mitroi
bursa
actiuni
obligatiuni
erste am