2022 – un an de scăderi la bursă anunțat de niște „ciori”

2022 – un an de scăderi la bursă anunțat de niște „ciori”

Sursa foto: Joe Kirby | Dreamstime.com

scris 30 dec 2022

Anul bursier românesc a fost caracterizat de scăderi ale principalilor indici, o gripare cvasi-totală a pieței ofertelor publice și deprecieri ale titlurilor de stat. Șocul declanșării conflictului din Ucraina și vântul din față dinspre dobânzi au fost factorii catalizatori ai unui trend descendent, atenuat în cea mai mare parte a anului de rezultatele bune ale producătorilor de energie. Declinul indicelui BET a fost anticipat de apariția repetată la cumpăna dintre ani a unei formațiuni tehnice a „celor 3 ciori”, care prevestește, de regulă, reversarea bursei pe o tendință negativă. Semnalul a fost dat în timp real de Profit.ro.

Anul care se încheie a fost în oglindă cu un excepțional 2021 la Bursa de Valori București, în care indicele BET a avut un câștig de 33% și listările au fost abundente, în special pe piața AeRO. Declinul la nivelul cotațiilor a fost dublat de o secetă în ceea ce privește piața ofertelor primare.

Urmărește-ne și pe Google News

Lichiditatea a fost, de asemenea, foarte slabă începând cu lunile de vară, atmosfera de apatie fiind salvată parțial de oferta de vânzare accelerată derulată de Fondul Proprietatea pentru restul său de participație la OMV Petrom (SNP) la final de an.

Pilonul II de pensii poate încheia 2022 pe minus în privința randamentului, pentru prima dată de la debutul sistemului CITEȘTE ȘI Pilonul II de pensii poate încheia 2022 pe minus în privința randamentului, pentru prima dată de la debutul sistemului

În plus, portofoliile investitorilor au suferit un impact negativ dinspre titlurile de stat purtătoare de cupoane de dobândă mai mici ale anilor precedenți și care au fost lovite pe fondul șocului dobânzilor. Aceasta a venit să adauge la un trend negativ la nivelul cotațiilor din piața de acțiuni.

Anul de scădere a fost precipitat de declanșarea conflictului din Ucraina, când, în februarie-martie, investitorii au aruncat agresiv pachete de acțiuni, deteriorând ireparabil secvența tehnică amplă care în anul precedent dusese indicele BET pe noi maxime post-criză.

Primăria Capitalei caută consultant pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă CITEȘTE ȘI Primăria Capitalei caută consultant pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă

Inversarea pe un trend descendent a bursei românești, într-un climat general de aversiune la risc în piețele financiare internaționale, nu a fost, totuși, ceva total neanunțat. Vânzări mai pronunțate ale unor investitori instituționali în prefigurarea acestor mișcări au dat semnale tehnice pe care Profit.ro le-a evidențiat la momentul respectiv.

Astfel, formațiunea celor „3 ciori negre” („three black crows”), care, de regulă, anticipează intrarea acțiunilor pe un trend de scădere, a apărut de 2 ori la cumpăna dintre ani, trădând lipsa de răbdare a unor investitori de a scăpa de acțiuni în prefigurarea unei etape mai puțin favorabile pentru bursă.

UniCredit Bank vine la Bursa București cu obligațiuni de 100 milioane euro CITEȘTE ȘI UniCredit Bank vine la Bursa București cu obligațiuni de 100 milioane euro

Pentru prima dată, la jumătatea lunii decembrie a anului 2021, pe graficul indicelui BET s-a conturat o formațiune cu 3 lumânări roșii consecutive aferente unor ședințe de scădere, semnal de alertă față de slăbiciunea mișcării de creștere.

Cum se interpretează: investitori de calibru mai mare trec la marcări de profituri agresive. Faptul că aceștia pun presiune pe cotații 3 ședințe consecutiv și forțează închideri sub nivelurile de referință indică nerăbdare și că aceștia au o proiecție pesimistă față de ce urmează. În mod particular, în piețe cu adâncime mai mică și lichiditate mai redusă precum cea românească, această formațiune a celor „3 ciori” tinde să apară pentru că vânzătorii trebuie să caute agresiv, pe paliere de cotare inferioare, o contraparte mai consistentă de pachete de acțiuni.

Impact Developer & Contractor și compania care a construit complexul Luxuria contractează credite de peste 7 milioane euro CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor și compania care a construit complexul Luxuria contractează credite de peste 7 milioane euro

Un astfel de impuls a fost semnalat pe data de 14 decembrie 2021 de Profit.ro, care a publicat graficul atașat mai jos și pe care era evidențiată formațiunea tehnică a unor „ciori” care au prefațat și șocul coronavirus la cumpăna anilor 2019-2020.

2022 – un an de scăderi la bursă anunțat de niște „ciori”

Episodul negativ respectiv a fost o reflectare a nervozității unor investitori și a dat o indicație despre slăbiciunea trendului de creștere, dar nu a fost validat printr-o înscriere imediată pe o traiectorie de scădere a bursei românești.

Aprecierile s-au reluat pentru atingerea unui nou maxim în zona de 13.750 de puncte pentru indicele BET, însă divergent. La jumătatea lunii ianuarie, „ciorile” au reapărut la BVB. Profit.ro a semnalat din nou existența a 3 sesiuni consecutive de scădere și a explicat semnificația tehnică, însoțind-o cu graficul de mai jos.

2022 – un an de scăderi la bursă anunțat de niște „ciori”

A fost un „call” care a anunțat scăderea bursieră a anului pe care îl încheiem. Căderea cotațiilor s-a precipitat în lunile februarie-martie, la declanșarea conflictului din Ucraina, piața testând o zonă de minime locale între nivelurile de 10.600-10.800 de puncte, pe fondul panicii antrenate de zăngănitul armelor în regiune.

Exacerbarea vânzărilor a lăsat loc unui ricoșeu pe măsură care până la jumătatea primăverii a anulat mai mult de jumătate din impulsul de scădere. Peste vară, piața a avut o evoluție laterală, într-un coridor de variație destul de larg, dar pe volume reduse.

Undă verde - Cea mai mare bancă comercială din Moldova vine la Bursa de Valori București CITEȘTE ȘI Undă verde - Cea mai mare bancă comercială din Moldova vine la Bursa de Valori București

Acțiunile unor producători de energie precum OMV Petrom (SNP), Romgaz Mediaș (SNG) și Nuclearelectrica (SNN), care au beneficiat de explozia prețurilor la gaze naturale și electricitate, au reprezentat o ancoră pentru bursa românească. Aceasta a supraperformat unor piețe europene importante.

Rezultatele semestriale ale mai multor companii și performanța bună a sectorului bancar au arătat că nu a ajuns criza pe deplin în sectorul corporativ și au încurajat investitorii activi la BVB să nu precipite ordine de vânzare care să ducă indicii mai jos, comportament care s-a menținut până în luna septembrie.

Profit Financial.forum – Bogdan Drăgoi, SIF1: Fondurile de pensii sterilizează lichiditatea de pe bursă. Direcția nu este una corectă! CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum – Bogdan Drăgoi, SIF1: Fondurile de pensii sterilizează lichiditatea de pe bursă. Direcția nu este una corectă!

Este, însă, un interval marcat de lichiditate slabă, de înghețarea pieței ofertelor primare, ceea ce trădează faptul că am parcurs în 2022 o piață „bear” după manual. Dispariția entuziasmului față de companiile cu capitalizare mică de pe piața AeRO și intrarea cotațiilor de pe acest segment într-o vrie, de asemenea, semnalată de Profit.ro, a adăugat la peisajul negativ din acest an.

Din toamnă, trendul descendent s-a reluat în corelare cu mișcările de pe bursele dezvoltate unde investitorii s-au repliat pentru a include în prețurile acțiunilor impactul majorărilor succesive de dobânzi pentru dolar operate de Rezerva Federală Americană.

Local, povestea dobânzilor s-a simțit mai mult pe segmentul titlurilor de stat emise în programul Fidelis și care s-au reflectat negativ în portofoliile investitorilor  care au făcut achiziții în anii 2020-2021. La jumătatea anului, președintele BVB Radu Hanga declara într-o intervenție pentru Profit News TV că o relansare a pieței locale de acțiuni pe un trend ascendent, ca și degriparea pieței primare, ar urma să vină la o temperare a presiunii pe dobânzi, cel mai probabil în ultimul trimestre din 2022 sau prima parte a anului 2023. „Eu mă gândesc că puseul acesta de creștere a dobânzilor ar trebui să fie relativ limitat în timp”, afirma Hanga, ce provine din zona Grupului Băncii Transilvania.

Pe impulsul descendent, indicele BET a coborât sub minimele din martie, însă nu a „săpat” foarte mult și reperul de 10.400 de puncte nici măcar nu a fost testat. Piața au intrat pe o traiectorie de revenire începând cu a 2-a parte a lunii octombrie, ironic, anunțată de formațiunea în oglindă cu „ciorile”, cea a „celor 3 soldați albi” (incluzând 3 lumânări verzi aferente unor sesiuni cosnecutive de aprecieri), de asemenea, semnalată de Profit.ro în timp real.

Ricoșeul a fost puternic, secvența de revenire a căptătat în complexitate și a permis indicelui BET trecerea peste nivelul de 12.000 de puncte. Acesta a coborât sub respectivul reper pe ultima sută de metri a anului, la publicarea deciziei Guvernului de a suprataxa profiturile excepționale ale producătorilor de gaze naturale. Măsura care va afecta companiile ale căror acțiuni au fost motor de creștere pe impulsurile favorabile este nicovală pentru traiectoria bursei în 2023.

2022 – un an de scăderi la bursă anunțat de niște „ciori”

Recapitulând anul 2022, vedem că bursa românească a fost într-o incontestabilă piață „bear”, cu gripare a ofertelor primare, stres din zona dobânzilor, rezultate contradictorii ale companiilor listate, uitare a emitenților periferici și o traiectorie descendentă a prețurilor acțiunilor, una prevestită sumbru dinainte de venirea „ciorilor negre”.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
titluri de stat
radu hanga
omv petrom
fondul proprietatea
dobanzi