Producătorul de componente auto Compa vizează distribuirea unui dividend cu randament net cu puțin peste 2%.
Consiliul de Administrație al Compa Sibiu (CMP) a convocat pentru data de 28-29 aprilie Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, pe ordinea de zi figurând și o propunere de repartizare a profitului net de 15,06 milioane lei obținut anul trecut. Nu mai puțin de 12,03 milioane lei ar urma să treacă la surse proprii de dezvoltare, iar 20,05% din acest câștig, respectiv 3,02 milioane lei, este destinat acordării de dividende.

Valoarea dividendului brut propus cu dată a plății 14 iunie este de 0,0143 lei/acțiune și raportat la ultimul preț de închidere, de 0,5900 lei/acțiune, conferă investitorilor un randament net de 2,30%.