Pe o piață cu lichiditate foarte mică, Digi a fost vedeta zilei... negativă

Pe o piață cu lichiditate foarte mică, Digi a fost vedeta zilei... negativă
scris 23 aug 2018

Acțiunile Digi au coborât cu aproape 1 procent și se află la minimele de la listare, cu 31% sub prețul ofertei publice din mai 2017.

Etapa de indecizie în care se află bursa românească a ajuns într-un punct critic. Este simptomatic pentru reticența investitorilor de a înscrie piața pe o direcție clară înainte de revenirea tuturor traderilor din vacanță și de conturarea unui trend pe piețele mari. Pe de altă parte, jucătorii par a aștepta o interpretare integrală a rezultatelor financiare semestriale ale companiilor listate.

Urmărește-ne și pe Google News

Nu numai că oscilațiile s-au redus semnificativ, dar și volumele au atins cota de avarie. Rulajul pieței de acțiuni abia a fost de 12,90 milioane lei (2,77 milioane euro), cu un singur transfer special pe piața deal, în valoare de aproximativ 523.000 de lei, cu titluri MedLife (M).

Rompetrol Rafinare trece pe pierdere netă la jumătatea anului, din cauza rezultatului financiar, deși afacerile nete au crescut cu 48%, iar rafinăria Petromidia a operat la 98% din capacitate CITEȘTE ȘI Rompetrol Rafinare trece pe pierdere netă la jumătatea anului, din cauza rezultatului financiar, deși afacerile nete au crescut cu 48%, iar rafinăria Petromidia a operat la 98% din capacitate

Această activitate de tranzacționare modestă a adus în prim-plan acțiunile companiei Digi Communications (DIGI), care cu transferuri de 3,34 milioane lei s-a situat pe primul loc în clasamentul lichidității. Interesul pentru acest emitent a fost atras în contextul doborârii unor noi minime, al rezultatelor financiare la 6 luni care includ o înjumătățire a profitului net, la 15,3 milioane lei, de la 31,83 milioane euro în perioada similară a anului trecut, dar și al controverselor iscate de declarațiile consilierului economic al premierului, Darius Vâlcovcu, cu privire la activitățile operaționale și listarea acestui emitent.

Titlurile Digi au coborât cu 0,90%, până la un nou minim de la listare, de 27,45 lei/acțiune, nivel cu 31,75% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice care a adus acest emitent la cota Bursei de Valori București. Cotația s-a aflat pe un trend descendent în cele 15 luni de prezență în ring, așa cum se vede pe graficul atașat.

Pe o piață cu lichiditate foarte mică, Digi a fost vedeta zilei... negativă

Asociația Brokerilor a atras astăzi atenția că declarațiile cu privire la companiile listate la bursă ar trebui să fie mai prudente. Vâlcov, cel care veghează la implementarea programului de guvernare al actualei majorități, declarase că acțiunile Digi sunt „toxice” și „trendul este să se ducă încă 25% în cap”. În urma afirmațiilor publice ale acestuia s-a sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ținta investigației reprezentând-o contextul listării companiei. Consilierul premierului, care a deținut și poziția de Ministru al Finanțelor Publice, afirmase că un „cartel” format de 5 fonduri de pensii au cumpărat acțiunile supraevaluate ale Digi, cu impact negativ asupra valorii contribuabililor.

Impact Developer & Contractor vinde mai puține locuințe și pierde profitul pe drum la S1. La jumătatea anului trecut compania avea un câștig de 12,6 milioane lei CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor vinde mai puține locuințe și pierde profitul pe drum la S1. La jumătatea anului trecut compania avea un câștig de 12,6 milioane lei

Piața, în ansamblu, a avut, totuși o zi pozitivă. Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,27%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,22%, până la nivelul de 8.207,23 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip ezită într-o zonă de confluență a 3 rezistențe importante: 1) zona de congestie în care piața „s-a blocat” la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, 2) retragerea Fibonacci de 38,2% a întregului „swing” descendent din maximele post-criză consemnate la finele lunii aprilie și minimele locale de la începutul lunii iulie, 3) media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul.

Pe o piață cu lichiditate foarte mică, Digi a fost vedeta zilei... negativă

Indecizia pieței românești a fost în acord cu cea a burselor europene, astăti cu închideri neconcludente, așa cum o arată și tabloul Bloomberg: -0,03 pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,15% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,02% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,16% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,19% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,49% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,64% pentru indicele PX de la Praga.

Managerul Fondului Proprietatea le semnalează investitorilor străini un viitor promițător pentru România. Atenționează însă asupra instabilității politice și a cadrului legislativ CITEȘTE ȘI Managerul Fondului Proprietatea le semnalează investitorilor străini un viitor promițător pentru România. Atenționează însă asupra instabilității politice și a cadrului legislativ

Pe al 2-lea rulaj al zilei, de 1,90 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat pe nivelul de preț de 2,3400 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a depreciat cu 0,14%, până la prețul de 13,88 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,53 milioane lei.

Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 1,12%, până la prețul de 0,9000 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,89 milioane lei. Acesta a tras în sus indicele fondurilor închise de investiții BET-FI, care a închis la nivelul de 38.162,39 de puncte, cu 0,33% peste referință.

În același timp, indicele energetic BET-NG a avansat cu 0,12% într-o zi în care activitatea de tranzacționare pe acest segment a fost foarte modestă. De altfel, pe cel mai lichid emitent de la acest capitol, Electrica (EL), schimburile abia au fost de 1,12 milioane lei. Cotația a urcat cu 0,58%, până la prețul de 10,36 lei/acțiune, unul superior cu 13,84% minimului la închidere de 9,1000 lei/acțiune, atins la jumătatea lunii iulie.

viewscnt
Afla mai multe despre
digi
electrica
brd
bvb
bursa
fondul proprietatea
medlife
darius valcov
asf