Platforma fintech de microfinanțare, scoring și factoring Omnicredit estimează că va acorda în acest an finanțări în valoare de circa 36 de milioane de euro. De la lansarea din 2019, Omnicredit a plasat în piață circa 60 de milioane de euro, valoarea medie a împrumuturilor fiind de 20.000 de euro.
Clienții Omnicredit sunt IMM-uri și microîntreprinderi care nu au access la instrumentele de finanțare clasice acordate de bănci.
“În acest moment avem aproximativ 90 de clienți activi și acoperim o arie mare de sectoare de activitate, de la construcții, industria metalurgică, comerț, consultanță, transport etc. Aproximativ două treimi din totalul clienților sunt companii mici și mijlocii, cu cifra de afaceri între 5 și 25 milioane lei. Mai mult, din totalul creditelor, 45% dintre acestea au fost acordate antreprenorilor femei, iar 25% antreprenorilor din mediul rural”, spune Elisa Rusu, CEO și acționar Omnicredit.
Platforma și-a propus să acorde în acest an finanțări de circa 36 de milioane de euro, până în prezent fiind transferate sume reprezentând peste 40% din această valoare.
CITEȘTE ȘI Reuters: Hidroelectrica poate obține peste 1 miliard de euro prin listarea la BVBLa începutul anului, Omnicredit a reluat activitatea de microcreditare, întreruptă la debutul pandemiei.
“A fost un produs foarte solicitat, cu peste 50% cerere din partea respondenților din baza noastră de 12.000 de contacte pe care am aplicat un studiu în acest an. De asemenea, o altă nevoie pe care clienții noștri au menționat-o frecvent a fost nevoia de bani pentru plata furnizorilor, motiv pentru care am lansat un nou produs, Credit pentru plata furnizorilor”, spune Rusu.
Tot în acest an, Omnicredit a integrat un serviciu de open banking, Smart Accounts, creat de Smart Fintech, și a automatizat procesul interogării conturilor aplicanților cu scopul vizualizării istoricului tranzacțiilor bancare, reducând astfel timpul de așteptare pentru acordarea finanțărilor către micii antreprenori.
Principalii finanțatori ai platformei sunt afiliații, persoane fizice, bănci locale și un fond de investiții privat. Omnicredit încearcă, de asemenea, să obțină o finanțare de la Fondul European de Investiții, în cadrul programului Invest EU.
Un studiu realizat de Omnicredit arată că, mai ales în ultimii trei ani, condițiile economice corelate cu termenele lungi de plată și lipsa lichidităților au îngreunat semnificativ activitatea companiilor. Antreprenorii au nevoie de microfinanțări, în special pentru capital de lucru și investiții, și de bani pentru plata furnizorilor, iar ca domenii nevoile de finanțare se regăsesc în special în construcții, metalurgie și colectare-reciclare, potrivit studiului.
Omnicredit, înființată în 2019, este prima platformă de microfinanțare din România ce oferă produse de factoring, scontare și microfinanțare. În 2022 a acordat finanțări în valoare de aproximativ 30 milioane euro companiilor românești.
Acțiunile Omnicredit sunt deținute în proporție de 15% de către Elisa Rusu și 85% de către fondul de investiții Reconstruction Capital II LTD, listat pe secțiunea AIM a Bursei de Valori din Londra și controlat de omul de afaceri Ion Florescu.