National Bank of Greece (NBG), grup financiar elen prezent și în România, intenționează să vândă în acest an divizia de asigurări National Insurance, în cadrul planului de restructurare urmând să renunțe și la alte active, a declarat miercuri directorul general al NBG, Leonidas Fragkiadakis, transmite Reuters.
Luna trecută, NBG, a doua mare bancă din Grecia, a angajat Goldman Sachs și Morgan Stanley pentru consultanță în vederea vânzării diviziei de asigurări, au declarat surse bancare apropiate situației, scrie News.ro.
”Este un fapt cunoscut că, din punctul de vedere al afacerilor, am fi dorit să păstrăm compania de asigurări. Totuși, face parte din procesul de restructurare și ne vom concentra pe îndeplinirea angajamentelor. Este un proces în derulare, aflat în fază preliminară”, a spus Fragkiadakis.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Întrebat când ar putea avea loc acordul, el a spus că se așteaptă ca vânzarea să fie realizată în decurs de un an.
NBG a convenit săptămâna trecută vânzarea diviziei din Bulgaria, United Bulgarian Bank, băncii belgiene KBC Group, într-un acord de 610 milioane de euro. În luna iunie a anului trecut, banca elenă a vândut divizia turcă Finansbank către Qatar National Bank, pentru 2,7 miliarde de euro.
Fragkiadakis a spus că NBG, care deține divizii în Serbia, Macedonia, Albania, România și Cipru, intenționează noi vânzări ale unor divizii din străinătate, în cadrul restructurării băncii, și va miza pe piața internă pentru revenirea la profitabilitate.
”Nu pot comenta în ce țări, dar există planuri de vânzări”, a arătat Fragkiadakis.
El a precizat că NBG, care a revenit la profitabilitate în trimestrul al treilea, este pe cale să îndeplinească ținta stabilită de Banca Greciei privind reducerea creditelor neperformante.
NBG dispune în Grecia de 531 de unități teritoriale și 1.400 ATM-uri. La nivel internațional, rețeaua de sucursale numără 1.235 unități.
În România, grupul NBG este prezent prin Banca Românească, și companii din în alte domenii financiare. Companiile reprezentative aflate sub controlul acestuia sunt Societatea de asigurare-reasigurare GARANTA, Societatea de servicii de investiții financiare NBG Securities SA Atena - Sucursala București și NBG Leasing.