Banca Monte dei Paschi di Siena nu va reuși probabil să atragă o cerere suficientă pentru majorarea de capital de 5 miliarde de euro, ceea ce va conduce la cea mai mare naționalizare a unei bănci din Italia din ultimele decenii, au declarat persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Niciun investitor important nu s-a arătat interesat de vânzarea de acțiuni, a anunțat banca miercuri seara, scrie News.ro.
Un schimb de obligațiuni cu acțiuni ar aduce circa 2 miliarde de eurto, iar schimbul de obligațiuni în acțiuni aproximativ 2,5 miliarde de euro, potrivit băncii. Interesul investitorilor va fi probabil insuficient, au spus sursele.
Fondul suveran din Qatar, care a analizat participarea, nu s-a angajat să cumpere acțiuni, iar alte instituții financiare au indicat că vor investi în Monte dei Paschi doar dacă aceasta va reuși să atragă bani de la investitori importanți.
Directorul general al Monte dei Paschi, Marco Morelli, a căutat investitori în întreaga lume pentru susținerea planului de reorganizare, care include vânzarea de acțiuni, schimbul de obligațiuni contra acțiuni și vânzarea unor credite neperformante în valoare de 28 de miliarde de euro.
Naționalizarea Monte dei Paschi, care ar fi cea mai mare din Italia după anii ’30, ar putea fi urmată de salvarea băncilor Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza, în cadrul unui program guvernamental de 20 de miliarde de euro.
Intervenția statului și pierderi pentru deținătorii de obligațiuni reprezintă cel mai probabil scenariu pentru Monte dei Paschi, consideră Manuela Meroni, analist la Intesa Sanpaolo. Ea a explicat într-o notă adresată clienților că o soluție pentru Monte Paschi poate reduce riscul sistemic în sectorul bancar italian.
Acțiunile Monte dei Paschi au scăzut joi dimineață cu 7%, iar de la începutul acestui an cu 87%, reducând capitalizarea băncii la 478 de milioane de euro.