Bursa de Valori București (BVB) a anunțat miercuri că Marius Alin Barbu, actualul director general adjunct, a fost numit director general interimar al instituției, în urma demisiei lui Ludwik Sobolewski.
Bursa de Valori București spune că, reunit în ședința de miercuri, Consiliul Bursei a luat act de demisia lui Ludwik Leszek Sobolewski din funcția de director general al societății și a hotărât numirea lui Marius Alin Barbu, director general adjunct, în funcția de director general interimar.
Contractul de mandat i-a expirat lui Sobolewski în luna august, iar ulterior Marius-Alin Barbu a asigurat interimar conducerea BVB, scrie News.ro.
Bursa a anunțat la acea dată că, deși contractul de mandat a ajuns la final, cu toate acestea mandatul lui Sobolewski este încă în vigoare.
Ludwik Sobolewski a fost numit director general al BVB la începutul lunii iulie 2013 și a preluat conducerea executivă la aproape două luni, în urma avizării pe 21 august 2013 de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Acesta a fost totodată președinte și director general al bursei de la Varșovia, Polonia.
Sobolewski a condus bursa din Varșovia timp de șapte ani, în perioada 2006 - 2013, după ce anterior, între 1994 - 2006, a fost vicepreședinte executiv al Depozitarului Central din Polonia.
El a a fost demis în ianuarie 2013 de la conducerea bursei de la Varșovia, în urma acuzațiilor că s-a aflat în conflict de interese prin susținerea finanțării unui film în care iubita sa de atunci urma să joace rolul principal.