Investițiile directe ale nerezidenților în România s-au redus la 2,908 miliarde de euro în primele patru luni ale acestui an, de la 3,327 miliarde de euro în perioada ianuarie - aprilie 2022, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,382 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 474 milioane euro, scrie Agerpres.
Conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut, în primele patru luni din 2023, cu 4,6%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 2286 de unități.
Cele 2286 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 8,47 milioane de dolari, cu 39,5% mai mic față de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie-aprilie 2022.
În aprilie 2023 au fost înmatriculate 477 societăți noi cu participare străină la capitalul social. În funcție de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna aprilie în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (26,42% din total), activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (21,8%), și transport, depozitare și comunicații (16,98%).
La finele lunii aprilie 2023, în România existau 246.501 de societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 68,171 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.133 (capital subscris de 4,044 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze, respectiv 12,610 miliarde de dolari, în 5.926 de firme.